Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a vorbit marţi seara despre statul de drept şi despre consecinţele „duhurilor necurate care au bântuit prin vară”, potrivit digi24.ro.
Ministrul s-a referit la situaţia în care ae află România din punct de vedere al justiţiei şi al statului de drept. Declaraţiile au fost făcute în contextul ultimelor afirmaţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu.
„Sunt mai multe componente de analiză. Statul de drept în ansamblu e posibil să aibă ceva probleme din cauza duhurilor necurate care au bântuit prin vară. Justiţia, în elementele de structură, cred că va avea o evaluare pozitivă. Probabil că la pachet, per total general, raportul va fi principal negativ. Pentru că duhurile necurate se asociază cu statul de drept. Dar justiţia, ca şi componentă separată, în coordonatele de structură nu cred că va avea un raport negativ”, a declarat Mona Pivniceru.
Când va fi publicat următorul raport MCV
Ministrul Justiţiei a confirmat că există două termene, la fel de rezonabile, pentru publicarea următorului raport pe justiţiei, în luna decembrie şi în luna martie.
„Nu cunosc un calendatr sigur, cunosc, ca şi dumneavoastră, posibil în decembrie, posibil în martie, sunt două variante care sunt paluzibile amândouă. În opinia mea ar fi bien mai târziu, pentru că s-ar mai consolida, s-ar mai aşeza, s-ar marca momente din reformă, paşi consumaţi, ceea ce ar însemna un echilibru, o stabilitatea, o reaşezare în matcă a lucrurilor, după opinia mea, dar nu contează foarte mult”, a comentat Mona Pivniceru.
Întrebată dacă chestiunea statului de drept va fi conexată de aderararea la Schengen, Mona Pivniceru consideră că statul de drept acoperă fundamentul aderării României, dar nu face parte din MCV-ul clasic, tradiţional. „Ca fundal general, poate fi acroşat,pentru că, până la urmă, orice instituţie statală trebuie să se integreze cumva, într-o formulă sau alta, în tiparul statului de drept, dar nu cred că se va adăuga în plus celor patru care există”, a spus ministrul Justiţiei.
Rugată să comenteze estimarea şefului statului referitoare la viitorul raport MCV, „dezastruos”, ministrul Justiţiei a comentat: „Depinde de viziune asupra întregului. Pentru mine, ca ministru al Justiţiei, ca parte din Guvern, nu mi se pare (dezastruos – n.r.), cel puţin pe componenta de care răspund eu. Viziune de ansamblu nu am, nu pot să îmi imaginez cărui sistem referenţial i s-a pus acest apelativ”, a declarat Mona Pivniceru.
Rugată să comenteze dacă sunt motive să afecteze capitolul stat de drept faptele cuprinse în declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu – respectiv faptul că Senatul a dat un vot care a respins aplicarea unei hotărâriri definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţe şi Justiţie, că a doua cameră a Parlamentuluim, Camera Deputaţilor, a refuzat să ridice imunitatea a doi foşti miniştri care sunt şi deputaţi şi că sunt păstraţi în Guvern miniştri în cazul cărora ANI a constatat incompatibilitatea sau declararea necorespunzătoare a averii – Ministrul Justiţiei a declarat că nu este „analistul activităţii Parlamentului, dar, de principiu, este foarte corect ca orice hotărâre judecătorească să fie executată”.
„Principiul ăsta trebuia să fie valabil şi mai înainte de aceste incidente din vară, dar chiar şi cu aceste evenimente din vară, dacă s-a înţeles că o hotărâre judecătorească are autoritatea unei legi şi ea trebuie respectată, tot e un lucru foarte bun”, a apreciat Mona Pivniceru.
„Fiecare instituţie, la întrebările Comisiei, a răspuns din punctul de vedere al ei, al competenţelor şi a textelor de lege pe care le-a considerat că sunt incidente în rezolvarea acelor probleme. Nu m-am ocupat nici de răspunsurile Camerei Deputaţilor şi nici de cele ale Senatului”, a afirmat Minsitrul Justiţiei.
Referitor la presiunile depre care preşedintele Traian Băsescu spunea că sunt exercitate asupra judecătorilor şi procurorilor, ministrul Justiţiei, fost magistrat, a comentat că „e greu de definit cuvântul presiune”.
„Presiunea asupra judecătorului sau asupra procurorului înseamnă injoncţiunea în actul de de judecată sau injoncţiunea în actul de urmărire penală, ceea ce în vară nu prea s-a întâmplat chestiunea asta, ea s-a purtat bătălia la alte nivele, la alte concepte, care sunt străine de actul de justiţie în sine, aşa încât lucrurile mai trebuiesc amendate”, a comentat Mona Pivniceru.
Referitor la activitatea ANI, de atacurile asupra instituţiei, ministrul s-a abşinut să comenteze. „ANI face parte din Mecanismul de Cooperare şi Verificare ca o condiţionalitate. Activitatea ANI nu e în măsura mea să o comentez. Dar în mod cert este una din isntituţiile monitorizate cu trend pozitiv în mecanism”, a spus Mona Pivniceru.
Privind declaraţiile preşedintelui ANI, Horia Georgescu, într-un interviu acordat agenţiei internaţionale de presă Reuters, unde a acuzat presiuni asupra instituţiei, Mona Pivncieru a comentat: „Presiuni simte oricine conduce o instituţie, într-un fel sau altul”.
„Corectitudine, imparţialitate, integritate” sunt elementele cheie pe care le recomandă minsitrul unui şef de instituţii.