6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialParchetul General: Ponta NU a PLAGIAT. Vezi motivele.

Parchetul General: Ponta NU a PLAGIAT. Vezi motivele.

Update

Adrian Papahagi, unul dintre autorii denunţului împotriva lui Victor Ponta în dosarul de plagiat, care a avut amabilitatea să ne transmită şi motivarea NUP-ului dat de  Parchet (vezi facsimil) , ne-a declarat : „Este revoltător că Parchetul a dat neînceperea urmăririi penale într-un caz atât de evident de plagiat, de care şi-ar da seama şi un elev din clasa a treia.E suficient să se pune două texte pe două coloane ca să se vadă că sunt identice. Parchetului i-a trebuit aproape un an să facă asta, dar n-a făcut-o. A fost suficient să fie numit procurorul general şi Justiţia să reacţioneze promt, să dea NUP imediat  celui care a făcut nominalizarea”. Victor Ponta nu ne-a răspuns la telefon pentru a-şi expune punctul de vedere.

 

În rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dat lui Ponta, procurorul explică de ce a pus NUP. Între altele, anchetatorul s-a legat de faptul că doi autori dintre cei patru care au fost plagiaţi, respectiv Ion Diaconu şi Vasile Creţu, NU s-au considerat prejudiciaţi. Al treilea – Gheorghe Diaconu- a transmis procurorilor că nu vrea să dea declaraţii, dar că şi le menţine pe cele date presei ( respectiv că nu se consideră prejudiciat), iar cel de-al patrulea – Grigore Geamănu- este decedat. Cu alte cuvinte, rezumând, dacă nu există prejudicii, nu există nici infracţiune, spune procurorul.

In rezoluţie se mai precizează că reclamanţi au invocat articolul 141 din Legea nr 8 din 1996, modificată, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, potrivit căruia „Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îsi insuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decat acela decis de autor.”

––––

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul sesizării referitoare la faptul că Victor Ponta ar fi plagiat volumul ” Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicat în 2010.

Citeşte şi PONTA, din nou SUSPECTAT DE PLAGIAT: Parchetul a cerut ORDA expertizarea unei cărţi

Ramona Bulcu, procuror şef al Biroului de Informare Publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat pentru România Liberă că Parchetul a întărit decizia dată în 16 mai, aceea de închidere a cazului privind plagiatul tezei de doctorat a premierului Victor Ponta.

Potrivit articolului 10 litera a, „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există”, .

Rezoluţia Parchetului ICCJ prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta, sub aspectul infracţiunii prevăzute de articolul 141 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată, a fost emisă în 16 mai.

Ponta: I-am spus lui Băsescu că nu îl iert pentru acuzaţia de plagiat. Mi-a răspuns că aşa e politica

Potrivit articolului 141, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la cinci ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi insuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinta publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor”.

Denunţul la Parchetul instanţei supreme în acest caz a fost făcut în 22 august 2012, de către Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori”.

Cele mai citite

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...

A noua înfrângere pentru Manchester City din ultimele 12 meciuri. Aston Villa-Manchester City 2-1

Manchester City, deţinătoarea titlului, a suferit un nou eşec în campionatul de fotbal al Angliei, fiind învinsă la limită în deplasare, cu scorul de...

Arabia Saudită a avertizat Germania legat de suspectul atentatului terorist din Germania

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de...
Ultima oră
Pe aceeași temă