Sosiţi în România pentru a evalua progresele în justiţie, experţii Comisiei Europene s-au întâlnit miercuri cu Mona Pivniceru si au aflat ca ministrul roman va face exact invers decat recomandarile europene transmise prin secretarul general Catherine Day .
Ministrul Pivniceru le-a spus experţilor că va schimba legislaţia, în sensul reducerii competenţelor CSM şi ale ANI, şi a insistat că magistraţii propuşi pentru funcţiile de procuror general şi şef al DNA sunt mai buni decât au fost Daniel Morar şi Codruţa Kövesi. Ministrul a anunţat că NU va implementa noile coduri de procedură civilă şi penală pentru că „au vicii grave”.
Cu alte cuvinte, Pivniceru va face exact invers decât spun recomandările europene transmise prin trei scrisori de secretarul general Catherine Day.
Experţii Comisiei Europene, conduşi de William Sleath, sosiţi miercuri la Bucureşti în cadrul Misiunii de Cooperare şi Verificare pentru a constata continuarea reformelor în Justiţie din România, implementarea cerinţelor europene de continuitate şi stabilitate la DNA şi ANI, transparenţă şi dezbateri publice pentru alegerea procurorului general şi al şefului DNA, au avut surpriza să constate contrariul, spun surse din cadrul instituţiilor europene.
În loc să afle despre măsurile aplicate pentru consolidarea independenţei Justiţiei prin mecanismele Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Inspecţiei Judiciare, precum şi stabilitatea instituţiilor care au dat rezultate excepţionale ca DNA, ANI, Ministerul Public (Parchetul General) şi CSM, experţii CE au aflat de la ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, că vor fi eliminate competenţele ANI, care se referă la conflictele de interese şi incompatibi-lităţile demnitarilor aleşi sau numiţi pe funcţii, că la DNA a nominalizat un procuror fără performanţe profesionale, că vor fi diminuate competenţele CSM, că va fi amânată implementarea Codului de Procedură Civilă, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, deoarecea acestea „au vicii grave”.
Ministrul n-a avut exemple de realizări pentru preferaţii ei la funcţiile de procuror general şi de şef DNA
Cea mai mare surpriză a experţilor europeni a fost faptul că, la întrebarea lui William Sleath, şefului misiunii, Mona Pivnicveru n-a fost capabilă să dea nici un exemplu de dosar penal cu demnitari, soldat cu rezultate de condamnare definitivă în Justiţie, care să fi fost investigate de procurorii Tiberiu Niţu şi Ion Irimie, pe care ea i-a nominalizat pentru funcţiile de procuror general, respectiv de şef DNA. Ministrul a spus doar atât: „Vor fi mai buni ca Morar şi Kovesi”.
De asemenea, Mona Pivniceru n-a fost capabilă să expună motivele pentru care procurorii care au obţinut rezultate deosebite (ca Lucian Papici, Viorel Cerbu, Călin Nistor – n.n.), cu dosare penale soldate cu condamnări ale unor miniştri, magistraţi şi chiar a ex-premierului Adrian Năstase, nu s-au înscris în competiţie. Pivniceru a spus că i-a ales pe Niţu şi Irimie la propunerea psihologului Institutului Naţional al Magistraturii şi a susţinut, fără argumente, că vor fi mai buni ca Morar şi Kovesi.
Criticile Monei Pivniceru
Iată filmul întâlnirii Monei Pivniceru cu experţii CE, cum ne-a fost relatat de sursele RL. Întâlnirea a durat aproximativ două ore. În primele 40 de minute a vorbit doar Mona Pivniceru, care şi-a asumat toate realizările Ministerului Justiţiei (în realitate înfăptuite de foştii miniştri Monica Macovei şi Cătălin Predoiu).
Mona Pivniceru a criticat dur CSM-ul, pe motiv că această instituţie a făcut publice şi a supus dezbaterii publice proiectele de management ale celor pe care ministrul i-a nominalizat pentru şefia Parchetelor (în scrisorile sale către Mona Pivniceru, Catherine Day a accentuat necesitatea transparenţei, a accentuat necesitatea supunerii dezbaterii publice a proiectelor de management ale candidaţilor, precum şi realizarea interviurilor candidaţilor în şedinţe publice).
Pivniceru a reproşat CSM-ului că a translatat atribuţia sa de a acorda un aviz pozitiv sau negativ nominalizaţilor către societatea civilă, prin invitarea la dezbatere publică a CV-urilor candidaţilor, a proiectelor lor şi a rechizitoriilor pe care le-au avut sau mai degrabă NU le-au avut de-a lungul carierei.
Pivniceru a acuzat CSM că a făcut jocuri politice şi a spus că ea nu a fost amestecată niciodată cu oamenii politici şi cu interlopi, uitând să spună
-că maşina familiei Adrian Năstase (aflat la puşcărie pentru corupţie), i-a servit drept taxi;
– că, din calitatea ei de şef al Asociaţiei Magistraţilor, i-a apărat pe cei arestaţi şi apoi condamnaţi chiar pentru corupţie în primă instanţă (vezi dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu şi a judecătorului suprem Florin Costiniu);
-că, din postura de membru CSM, l-a apărat pe fostul premier Năstase, susţinând că dosarele acestuia sunt politice;
-că, din calitatea de membru CSM i-a apărat pe colegii ei, procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, care lucrau prin subteranele puterii politice (intervenţii la Crin Antonescu şi Victor Ponta) pentru a obţinerea şefiei Parchetelor;
– că locuieşte împreună cu un fost condamnat pentru luare de mită, om influent în USL.
Pivniceru a criticat faptul că nu a fost lăsată de Comisia Europeană să acţioneze direct, aşa cum a fost lăsată Monica Macovei.
Despre implementarea Codurilor a spus că „au vicii grave” şi că NU e momentul să fie puse în aplicare (de fapt, vrea să le modifice pentru a-i apăra pe demnitari de Justiţie – surse USL).
La finalul întălnirii cu ministrul Mona Pivniceru, şeful misiunii, W. Sleath a spus: „E foarte clar pentru noi TOTUL”.
Citeşte şi Alegerea noilor şefi ai Justiţiei: Mona Pivniceru IGNORĂ recomandările UE
Care sunt reproşurile şi recomandările doamnei Day, din a doua scrisoare trimisă Monei Pivniceru, in legatura cu selectia procurorului general si al sefului DNA- fragmente
„În adresa mea către dvs. din data de 11 septembrie, am expus modul în care trebuie înţeles raportul în lumina proiectului privind procedurile, trimis de dvs. colegilor mei în data de 7 septembrie. Din păcate, aproape nici unul din aceste puncte nu s-au regăsit în procedurile publicate în această săptămână„, preciza Catyherine Day în scrisoare. (…)
„Pentru a evita orice neînţelegere, cu permisiunea dvs. voi reitera recomandările Comisiei. În opinia Comisiei, procedurile de selectare trebuie să fie credibile şi pe deplin transparente pentru a determina cei mai bun candidaţi posibili să-şi depună candidatura. Aceasta înseamnă că procesul de selecţie trebuie să fie pe deplin transparent şi public. Acesta include interviuri, stabilirea unor criterii precise în solicitarea de candidaturi, implicarea conducerii actuale a Ministerului Public şi DNA în alegerea Comitetului de Selecţie şi alocarea unei perioade rezonabile de timp în vederea acestei proceduri. De asemenea, Comisia a mai sugerat oficializarea acestei proceduri, prin emiterea unui ordin ministerial.
De asemenea, am luat act de poziţia recentă exprimată de Consiliul Suprem al Magistraturii în acest context, prin care sunt oferite sugestii utile cu privire la procedură. Consider, în general, că un rol activ al CSM pe parcursul tuturor etapelor procedurii reprezintă un element important, ce conferă procedurii şi candidatului desemnat credibilitatea necesară„.
Secretarul general al CE a trimis această scrisoare, după ce ministrul Mona Pivniceru a anunţat proceduri de selecţie care NU respectau nici un criteriu de transparenţă şi de obiectivitate. Potrivit „standardelor” iniţiale, selecţia urma să se desfăşoare formal, în cateva zile, timp în care nici un candidat NU putea face un proiect managerial serios.
Citeşte şi Cazul Mircea Diaconu: Senatul ne aruncă în afara UE
Actiuni împotriva CSM, CCR şi ANI
Surse din societatea civilă susţin că Mona Pivniceru va reuşi modificarea legislaţiei în sensul reducerii competenţelor CSM, ANI, Parchetului General, Înaltei Curţi (care dă pedepse demnitarilor corupti) şi chiar a Curţii Constituţionale (unde se urmareste in special eliminarea judecatoarei Iulia Motoc, pe motiv ca a informat institutiile europene in legatura cu incalcarile Constitutiei din perioada incercarii USL de suspendare a presedintelui Basescu), prin câteva organizaţii neguvernamentale, care vor picheta instituţiile „incriminate”, pe modelul mitingurilor neautorizate din ianuarie-februarie anul acesta. Asupra acestui subiect vom reveni. Precizăm doar că planul a fost conceput de Georgiana Iorgulescu, directorul Centrului pentru Resurse Juridice, şi Victor Alistar, director Transparency International România (fost membru CSM şi fost ministru, funcţii pe care a fost obligat să le părăsească, deoarece a fost găsit incompatibil) spun sursele RL.
Cerinţele UE pentru alegerea procurorului general şi al şefului DNA, din prima scrisoare a secretarului general al CE, Catherine Day:
>>transparenţă totală în procedura de numire a conducerii Ministerului Public şi DNA;
>>dezbatere publică asupra candidaţilor, care să includă publicarea tuturor nominalizărilor, CV-urilor şi planurilor de acţiune ale candidaţilor;
>> planurile de management să fie însoţite şi de o declaraţie de intenţie, prin care fiecare candidat să-şi expună viziunea pe care o are asupra instituţiei pe care vrea să o conducă;
>>concluziile comitetului de selecţie să fie făcute publice;
>>concluziile dezbaterii publice să fie luate în considerare atunci când se face numirea procurorului general şi a şefului DNA;
>>acordarea unei perioade suficiente de timp pentru ca toţi candidaţii să-şi poată pregăti planurile de management şi pentru ca toate informaţiile să poată fi dezbătute public, chiar dacă acest lucru înseamnă prelungirea, în continuare, a mandatelor actualilor şefi ai DNA şi Ministerului Public;
>>Procurorul general şi procurorul-şef al DNA să nominalizeze reprezentanţi ai Ministerului Public şi DNA în comitetul de selecţie, iar opiniile psihologice sau academice să fie oferite de INM;
>> legiferarea procedurii de selecţie printr-un ordin de ministru.
Citeşte şi Culise: De ce s-a retras Kovesi din lupta pentru DNA