-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialDOSARUL REŢETELOR FALSE: Medicii reţinuţi au prejudiciat interesele pacienţilor, urmărind CÂŞTIGURI

DOSARUL REŢETELOR FALSE: Medicii reţinuţi au prejudiciat interesele pacienţilor, urmărind CÂŞTIGURI

Cei doi medici arestaţi sâmbătă în dosarul reţetelor false au prejudiciat interesele pacienţilor, urmărind obţinerea de foloase materiale, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică, notează Tribunalul Bucureşti (TB), în motivarea arestării preventive, potrivit Mediafax.

„Datele referitoare la fapte şi la modul de comitere al acestora justifică luarea măsurii preventive privative de libertate faţă de aceste două inculpate. Sub acest aspect, judecătorul reţine că natura infracţiunilor care se presupune că au fost săvârşite, modul în care acestea ar fi acţionat ce conturează un grad ridicat de pericol social concret al faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi. Totodată, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie apreciat în actualele condiţii de sociale”, se precizează în motivare.

În privinţa inculpatei Doina Spătaru, medic la Institutul Oncologic Fundeni, instanţa a apreciat că în cauză există probe şi indicii că inculpata a săvarşit faptele pentru care este în prezent cercetată, astfel cum au fost prezentate mai sus. „Cu privire la pericolul concret pe care îl reprezintă pentru societate lăsarea în stare de libertate a inculpatei, instanţa are în vedere că dispoziţiile legale nu au fost respectate, că situaţiile de excepţie în ceea ce o priveşte pe inculpată reprezintă o uzanţă iar în momentul cand este dublată de nesinceritate, actele medicale sunt cu atat mai grave cand se urmărireşte obţinerea unui folos material. Or, în cauză în raport de modalitatea concretă de comitere a faptelor, de repetabililtatea şi uşurinţa cu care inculpata a acceptat să-şi încalce normele deontologice dar şi cele legale, este evident că lăsarea în stare de libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică”, au arătat magistraţii, în motivare.

Referitor la inculpata Simona Ana Mudava Comănoiu, medic la Spitalul „Alexandru Obregia” din Bucureşti, Tribunalul a reţinut că aceasta a avut o atitudine total nesinceră în faţa instanţei de judecată, comportamentul său fiind contrazis de declaraţiile martorilor, declaraţii ce sunt confirmate de înscrisurile şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice. „Ca atare, mijloacele de probă existente la dosarul cauzei susţin acuzaţiile aduse inculpatei, că aceasta a eludat normele legale fără a recunoaşte încercand să nege probele din dosar în sensul că prescria reţete medicale pentru a obţine avantaje materiale este cu atat mai grav pentru societate întrucat lezează interesul pacientului”, s-ar arătat în acelaşi document.

Potrivit judecătorilor, împrejurările concrete în care se reţine că ar fi fost săvârşite faptele, precum şi circumstanţele personale ale inculpatelor, „justifică concluzia potrivit căreia că lăsarea în libertate a celor două inculpate prezintă pericol concret ridicat pentru ordinea publică”.

„Este adevărat că numai gravitatea faptelor comise nu poate fi socotită în sine, ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că inculpatele au prejudiciat interesele pacienţilor”, se mai arată în motivare.

Potrivit procurorilor, Doina Spătaru este cercetată pentru o infracţiune de înşelăciune în formă continuată, şapte infracţiuni de înşelăciune şi fals intelectual şi o infracţiune de luare de mită în formă continuată. În perioada septembrie 2011 – martie 2012, susţin anchetatorii, ea a indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), în sensul că a prescris 184 reţete pentru un medicament antivomitiv, cu valoarea compensată totală de 121.016,92 lei, care au fost decontate la CASMB, precum şi un număr de opt reţete pentru un alt medicament, cu valoarea compensată totală de 4.615 lei, care nu a mai fost decontată la CASMB, întrucât reţetele au fost ridicate de organele de poliţie, toate aceste reţete nefiind prescrise în mod real pentru pacienţii vizaţi şi nefiind înmânate acestora. Reţetele astfel prescrise au fost înaintate spre decontare către CASMB.

Simona Ana Mudava Comănoiu este cercetată pentru înşelăciune în formă continuată şi luare de mită în formă continuată. Aceasta este acuzată că a eliberat 24 de reţete false (fără acoperire într-o situaţie reală, eliberate pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi si care nu solicitaseră vreun tratament) şi cu valoarea compensată totală de 8.986,05 de lei, potrivit procurorilor. În plus, Comănoiu a primit de la farmacista Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, şi ea arestată în acest dosar, şi de la o invinuită sume de bani şi produse în valoare de 3% din valoarea compensată a tuturor reţetelor prescrise de ea şi eliberate în cele două farmacii menţionate, respectiv 4.385,92 de lei.

Doina Spătaru şi Simona Ana Mudava Comănoiu au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în timp ce, în cazul unei alte persoane (Carmen Badea), TB a dispus interdicţie de a părăsi localitatea.

„În ceea ce o priveşte pe inculpata B.C., instanţa apreciază că deşi pentru faptele pentru care este cercetată legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani, nu este îndeplinită cea de-a două condiţie a art. 148 lit f Cpp în sensul că lăsarea sa în stare de libertate nu poate prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât activitatea sa infracţională este mai puţin laborioasă, aceasta a adoptat o atitudine parţial sinceră în faţa instanţei de judecată, în sensul că, deşi a recunoscut şi regretat faptele comise, a menţionat că medicamentele erau pentru familia sa, această susţinere fiind contrazisă de probele existente la dosarul cauzei”, se arată în motivare.

Tot în dosarul eliberării de reţete false, TB a decis, în 10 octombrie, arestarea preventivă a nouă persoane – Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, Adriana Liliana Craina, Geta Vecserdi, Mihaela Munteanu, Cristina Daniela Sescu, Gabriel Sescu, Maria Mirabela Sescu, Anca Mihaela Solomon şi Claudia Elena Şerban -, în timp ce Sorin Gelu Pătraşcu, Mirela Gabriela Mihai şi Laurenţiu-Aurelian Sescu au primit interdicţie de a părăsi Capitala timp de 30 de zile.

Cei 12 fuseseră reţinuţi în 9 octombrie de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre persoanele reţinute sunt mai mulţi şefi de farmacii din lanţul Dona, un medic psihiatru şi administratori ai unor firme.

Potrivit procurorilor, medici şi farmaciştii din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, producând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Medicii acuzaţi că falsificau reţete prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, în baza unor înţelegeri, care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CNAS, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.

Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontată a medicamentelor, fără ca acestea să iasă fizic din stoc.

Totodată, farmaciştii implicaţi obţineau un profit personal deoarece, crescând în mod artificial vânzările, obţineau prime în plus faţă de salariu, susţin procurorii.

La rândul lor, medicii primeau, de regulă la sfârşitul fiecărei luni, sume de bani sau bunuri în valoare de 3%, uneori până la 5%, din valoarea totală a reţetelor false eliberate.

Un alt mod de operare consta în aceea că medicul prescria reţete cu acoperire într-o situaţie reală, în urma consultării reale a pacienţilor.

„Ulterior, în baza unei înţelegeri prealabile cu farmacistul şi prin încălcarea normelor deontologice privind exercitarea atribuţiilor de medic, fie determina pacientul să prezinte reţeta la o anumită farmacie, direcţionându-l acolo în vederea ridicării medicamentelor numai din această farmacie, şi nu dintr-o farmacie concurentă, fie nu înmâna reţeta pacientului, ci direct farmacistului, pentru a se asigura că reţeta nu este prezentată în altă parte, iar ulterior dădea medicamentele ridicate din farmacie pacientului”, au precizat procurorii.

Şi în aceste cazuri, medicii primeau lunar bani sau bunuri în valoare de 3-5% din valoarea totală a reţetelor false eliberate.

Peste 4.000 de reţete false au fost eliberate de medicii acuzaţi de corupţie şi înşelăciune pe numele unor pacienţi care nu au fost consultaţi şi nici un au solicitat vreun tratament, unii dintre „beneficiarii” tratamentelor administrate de aceştia fiind persoane decedate. Procurorii care instrumentează ancheta în cazul eliberării reţetelor false au descoperit că medicii cercetaţi în acest caz au întocmit peste 4.000 de astfel de reţete, au declarat oficiali din Parchetul Capitalei.

În acest dosar, din luna martie 2012 până în prezent au fost audiate peste 700 de persoane în numele cărora au fost emise reţete, au precizat procurorii.

Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă