5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul ICA urmează să ajungă la Curtea de Apel

Dosarul ICA urmează să ajungă la Curtea de Apel

Dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat deja la 5 ani de închisoare cu executare în prima instanţă, urmează să ajungă la Curtea de Apel, conform B1Tv.

Dacă noul cod penal ar intra în vigoare la 1 februarie, soluţia în cazul Voiculescu ar putea fi dată mai devreme şi acesta ar putea ataca cu recurs o eventuală condamnare la Curtea de Apel la Instanţa Supremă.

Citeşte şi: Cum motivează judecătorii condamnarea lui Voiculescu în dosarul ICA

Concret, până la soluţionarea recursului nu s-ar putea pune în executare hotărârea de condamnare, potrivit expertilor juridici citaţi de Hotnews.

Dacă intră în vigoare noile coduri penale, aşa cum este programat de la 1 februarie, o soluţie în cazul Voiculescu ar putea fi dată mai devreme.

Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului Cod de Procedură Penală se soluţionează de aceeaşi instanţă, potrivit noilor dispoziţii privind apelul în procese, iar deciziile astfel pronunţate sunt definitive.

Citeşte şi Începutul sfârşitului

Există însă dezbateri legate de o posibilă amânare cu două luni a intrării în vigoare a noilor coduri. Reprezentanţii CSM spun că sunt pregătiţi, dar pe de altă parte, surse guvernamentale citate de HotNews.ro spun că la Ministerul Justiţiei se discută despre o eventuală amânare, însă nu e clar pentru cât timp.

Citeşte şi:  Cui foloseşte condamnarea lui Voiculescu, în opinia lui Guşă

Dan Voiculescu a demisionat din Senat, ceea ce a dus la mutarea dosarului său de la Înalta Curte, unde sunt judecaţi parlamentarii şi demnitarii, la o instanţă inferioară.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost condamnat pe 26 septembrie 2013 la 5 ani de închisoare în dosarul de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Sentinţa, care a venit la peste 1.750 de zile de la trimiterea în judecată, nu este definitivă si poate fi atacată pe două căi: apel şi apoi recurs. Motivarea sentinţei Tribunalului Bucureşti a fost publicată pe 31 decembrie 2013, însă până acum n-a fost stabilit un termen de judecată la Curtea de Apel.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă