5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCCR: Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constituţională

CCR: Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constituţională

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi, informează Mediafax.

Plenul Curţii Constituţionale a dezbătut, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2013, formulată de un număr de 54 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru”, se arată într-un comunicat al Curţii.

 

Cele mai citite

Optimizarea Igienei cu Produse Profesionale: Tork, Lucart și Kiehl

Într-o lume în continuă schimbare, standardele de igienă joacă un rol esențial în asigurarea sănătății și siguranței atât acasă, cât și în mediile de...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

Bon fiscal tipărit doar la cererea clientului pentru plățile cu cardul. Președintele a promulgat legea

Președintele a semnat proiectul de lege care modifică obligația operatorilor economici de a emite bonuri fiscale tipărite pentru tranzacțiile cu carduri de credit sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă