3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiJustiţia confirmă în apel condamnările jurnaliştilor de la Cumhuriyet

Justiţia confirmă în apel condamnările jurnaliştilor de la Cumhuriyet

Cumhuriyet este una dintre rarele voci critice la adresa Guvernului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit Ankarei, Gülen şi susţinătorii săi au urzit lovitura de stat eşuată în iulie 2016. Predicatorul respinge acuzaţiile, iar organizaţii de apărarea drepturilor omului acuză puterea turcă de faptul că se serveşte de puciul eşuat pentru a înăbuşi orice formă de opoziţie.

Cumhuriyet a anunţat că o curte de apel a confirmat legalitatea condamnărilor celor 14 angajaţi ai săi în prima instanţă, în aprilie.

Jurnaliştii Kadri Gursel şi Hakan Kara, caricaturistul Musa Kart, avocatul Bulent Utku şi contabilul Emre Iper urmează să fie retrimişi la închisoare pentru a-şi ispăşi restul pedepselor, toate până în cinci ani.

Redactorul-şef Murat Sabuncu şi jurnaliştii Ahmet Sik, Hikmet Cetinkaya, Orhan Erinc, Akin Atalay şi Aydin Engin urmează să facă apel împotriva condamnărilor lor, mai mari de cinci ani de închisoare, la o jurisdicţie superioară, a precizat Cumhuriyet.

După puciul eşuat, peste 77.000 de persoane au fost încarcerate fără să fie judecate, iar aproximativ 150.000 de funcţionari şi militari au fost destituiţi sau suspendaţi din funcţii.

Descinderi în vederea arestării au devenit în prezent o rutină. Autorităţile turce au dispus marţi arestarea a 311 prespuşi membri ai reţelei ”guleniste”.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...
Ultima oră
Pe aceeași temă