3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiJumătate dintre tinerii din România și-au pierdut motivația în timpul stării de...

Jumătate dintre tinerii din România și-au pierdut motivația în timpul stării de urgență

Studiul făcut la nivel național de echipa Vreau să Fiu Antreprenor și Insights din cadrul Romanian Business Leaders, arată că întreruperea bruscă a activităților cotidiene a condus la dezechilibre emoționale pentru unii dintre ei. Au fost identificate 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgență: mai bine de 50% au simțit lipsa socializării față-în-față, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoționale fluctuante și s-au simțit obosiți.

Paradoxal, prea multă tehnologie nu a fost pe placul tinerilor obligați să stea mai mult în casă în cele două luni de stare de urgență din România. Lipsa interacțiunii cu prietenii ori colegii de clasă altfel decât în mediul virtual a lăsat urme adânci în psihicul adolescenților.

,,Mulți tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simțit lipsa exercițiilor fizice și unii dintre ei nu au fost prea încântați de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiți să participe”, a declarat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.

Potrivit studiului, 44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puțin de trei ore. 33% dintre ei au învățat pentru școală și tot atâția au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Un procent mai mare a fost identificat în rândul celor care au participat la cursuri online, mai bine de 40% au optat pentru o astfel de activitate.

Un sfert dintre cei 1.115 tineri cu vârsta între 16 și 24 ani chestionați de autorii studiului au ales să își petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conținut de pe canalele de streaming online.

Dintre platformele preferate Instagram a fost cea mai populară cu 6 din zece tineri care au consumat sau creat conținut. 1 din 2 tineri români au preferat să se uite pe YouTube în timp ce aproximativ 1 din 4 tineri a folosit TikTok marcând astfel intrarea platformei de social media în Top 5 cele mai folosite platforme în România de către tinerii între 16-24 ani.

Cele mai citite

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă