12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis, sfaturi pentru un ”scenariu extrem”, cu medicii suprasolicitați de numărul pacienților

Iohannis, sfaturi pentru un ”scenariu extrem”, cu medicii suprasolicitați de numărul pacienților

Printre mesajele transmise se numara:

Trebuie să ne descurcăm cât se poate de bine cu ceea ce avem
Sub nicio formă nu trebuie să mai avem situații revoltătoare precum cea de la Spitalul Județean Suceava, sau de la Spitalul Gerota, sau, mai nou, Spitalul Sf. Ioan din București.
Un lucru extrem de important este stăpânirea de sine. Evitați panica! Asigurați un climat de lucru plăcut la nivelul spitalului, cât se poate în aceste condiții de criză, care dă încredere și pacienților, dar și personalului medical.
Ca măsură preventivă, și aici mă adresez dumneavoastră, domnule ministru Costache, facilitați în primul rând medicilor de familie, dar și medicilor din alte specialități, ca aceștia să poată acorda consultații de la distanță, prin telefon sau alte mijloace de comunicare, în condiții de siguranță, acelor pacienți care nu necesită neapărat deplasarea la medic
Domnule ministru, grăbiți procedurile care să permită reglementarea urgentă a consultației la distanță, a posibilității transmiterii rețetelor prin mijloace electronice, chiar, dacă se impune, a suspendării cardului de sănătate, măsuri care să ofere un cadrul legal medicilor să facă aceste lucruri.
Este esențial să avem elaborat un plan în scenariul în care sistemul medical va fi pus sub presiune de un număr foarte mare de persoane infectate cu coronavirus. Este un scenariu extrem, știu, pe care nu ni-l dorim, dar pentru care trebuie să fim pregătiți. Am luat și luăm în continuare toate măsurile de prevenție, de restricționare, care se pot lua pentru a îngrădi răspândirea virusului. Dar sistemul de spitale trebuie să fie pregătit pentru absolut orice scenariu. Am văzut ce s-a întâmplat în alte țări, unde oamenii poate nu s-au pregătit chiar din timp și au apărut probleme majore.

Cele mai citite

Premierul plănuiește investiții de 15 miliarde de euro din banii arabilor. Care va fi rezultatul?

Premierul Marcel Ciolacu, aflat zilele acestea în Qatar și Emiratele Arabe Unite, planifică să aducă bani în țară de la arabi pentru investiții. Vorbim...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă