3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialPremierul Irakului cere Alianţei Nord-Atlantice ca Turcia să se retragă imediat de...

Premierul Irakului cere Alianţei Nord-Atlantice ca Turcia să se retragă imediat de pe teritoriul irakian

Premierul irakian Haider al-Abadi a cerut, marți, Alianţei Nord-Atlantice să exercite presiuni asupra Turciei, pentru a retrage, în cel mai scurt timp, militarii turci trimişi în nordul Irakului, informează Reuters, citat de Agerpres.

În declaraţia dată de premier, după expirarea termenului de 48 de ore acordat de guvernul de la Bagdad Turciei, se precizează că „NATO trebuie să-și folosească autoritatea pentru a-i cere Turciei să se retragă imediat de pe teritoriul irakian”.

Șeful executivului irakian a avut o discuție telefonică pe acest subiect cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform sursei citate.

Citeşte şi: Turcia nu va retrage militarii turci din Irak

Ankara susține că trupele sale se află în Irak pentru antrenarea militarilor irakieni și că această activitate a început după informarea Ministerului Apărării și poliției irakiene. Pe de altă parte, Irakul a afirmat însă că nu a fost informat despre misiunea trupelor turce.

Într-o convorbire telefonică avută luni seara cu omologul său irakian, ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a subliniat că Turcia respectă integritatea teritorială a Irakului, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației turce, Tanju Bilgic.

‘Ministrul Cavusoglu a spus că activitățile noastre vizează să contribuie la lupta contra Daesh (denumirea în arabă a Statului Islamic) în Irak și a reiterat că desfășurarea forțelor a fost oprită. Nu există o retragere în acest moment, dar desfășurarea forțelor s-a oprit’, a explicat Bilgic.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat marți că țara sa va continua să-i susțină pe rebelii care luptă contra forțelor loiale liderului sirian Bashar al-Assad și și-a reluat cererea privind crearea unor ‘zone sigure’ în nordul Siriei, pentru protejarea populației civile strămutate și stoparea fluxului de refugiați.

Citeteşte şi: Consilierii militari pot rămâne în Irak, dar trupele turce nu

Irakul a fixat duminică un termen de 48 de ore Turciei pentru a-și retrage trupele care, potrivit Bagdadului, au pătruns ilegal pe teritoriul său, avertizând Ankara că dacă nu va da curs acestei solicitări, va trebui să facă față ‘tuturor opțiunilor disponibile’, inclusiv sesizarea Consiliului de Securitate al ONU.

Premierul turc Ahmet Davutoglu l-a asigurat duminică printr-o scrisoare pe omologul său irakian că nu va exista o nouă desfășurare de forțe militare turce fără a se ține cont de preocupările Irakului. Totuși, el nu a precizat situația trupelor deja desfășurate.

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă