8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialObama condamnă atacurile xenofobe: Nu suntem vindecați de rasism

Obama condamnă atacurile xenofobe: Nu suntem vindecați de rasism

Președintele american Barack Obama a afirmat luni că țara sa nu este ”vindecată de rasism”, la câteva zile de la atacul armat în care nouă persoane de culoare au fost ucise de un tânăr alb în statul Carolina de Sud, informează Agerpres.

”Nu este vorba doar de a nu spune ‘negru’ în public deoarece este nepoliticos, este mai mult decât a măsura dacă rasismul există sau nu”, a explicat Obama, într-un interviu pentru emisiunea radio ”WTF cu Marc Maron”. 

Citește și: Barack Obama condamnă atacul ARMAT de la biserica afroamericană

Mai mult, președintele american a ținut să puncteze că discriminarea încă face parte din ADN-ul oricărui american.

”Moștenirea sclaviei, a (legilor privind segregarea rasială) Jim Crow, discriminarea în aproape toate sferele vieții noastre — toate acestea au un impact de durată și încă fac parte din ADN-ul nostru”, a adăugat el.

Președintele american a insistat totuși asupra progreselor înregistrate.

”Este incontestabil faptul că relațiile rasiale s-au îmbunătățit sensibil în cursul vieții mele. Oportunitățile s-au dezvoltat, atitudinile s-au schimbat. Este o realitate”, a explicat el în interviul citat.

Citește și: Atac armat XENOFOB la o biserică istorică afroamericană, cu nouă morți

Tânărul alb Dylann Roof (21 de ani) a ucis, miercuri, seară nouă persoane într-o biserică a unei comunități de culoare din Charleston, statul Carolina de Sud, și a fost arestat de poliție joi.

Cele mai citite

Chiriile au crescut cu 15% în 2024: Cluj-Napoca, cel mai scump oraș

Conform raportului anual realizat de Storia, platforma de imobiliare a OLX, chiriile au înregistrat o creștere medie de 15% față de anul trecut, în...

Horoscop 20 decembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie

Horoscop 20 decembrie 2024. Află de la România Liberă ce ți-au pregătit astrele pentru această zi de joi. Horoscop 20 decembrie 2024 Berbec: Astăzi, îți va...

Google avertizează utilizatorii Gmail despre un al doilea val de atacuri cibernetice ce vizează platforma

Google avertizează utilizatorii Gmail, care depășesc 2,5 miliarde la nivel global, despre un al doilea val de atacuri cibernetice ce vizează platforma. Gmail, val...
Ultima oră
Pe aceeași temă