Un om a murit şi alţi 13 sunt grav răniţi, după ce un centru comercial din regiunea rusă Kazan a luat foc şi s-a prăbuşit, informează Digi24.
Cel puţin cinci oameni sunt căutaţi printre dărâmături. La operaţiune participă aproximativ o sută de pompieri cu mai multe autospeciale, care au izolat zona şi au evacuat mai mult de 200 de oameni.
Primul etaj al complexului a ars în întregime. Centrul comercial se întinde pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi.
Deocamdată nu se ştie de la ce a pornit incendiul, dar presa rusă vorbeşte despre o scurgere de gaze.