Uniunea Europeană a decis să înghețe finanțarea pentru Republica Moldova până la formarea unui nou Guvern, a anunțat, luni, șeful delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, informează Agerpres.
”Decizia noastră în acest moment este de a îngheța sprijinul bugetar. Uniunea Europeană își dorește să vadă formată, cât mai curând, o coaliție de guvernare, iar noul guvern să contacteze imediat Fondul Monetar Internațional pentru a solicita un nou acord de finanțare. În acest moment, așa cum se știe deja, ținem cont de două aspecte: criza bancară și stabilitatea macrofinanciară a republicii”, a menționat Pirkka Tapiola.
Citește și: Guvernul de la Chișinău a DEMISIONAT, după retragerea din funcție a lui Chiril Gaburici
Potrivit ministrului finanțelor interimar, Anatol Arapu, Uniunea Europeană prevăzuse pentru acest an o finanțare de 40,7 milioane de euro pentru Republica Moldova. Banii urmau să fie alocați sub formă de sprijin financiar în mai multe domenii, inclusiv pentru reformarea justiției.
Decizia UE de a-și suspenda finanțarea pentru Republica Moldova intervine la aproape o lună după ce Banca Mondială a anunțat că oprește finanțarea pentru guvernul de la Chișinău.