Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a apreciat, luni, că actuala criză a imigraţiei în Mediterana este fără precedent şi merită un răspuns excepţional, inclusiv militar, relatează BBC News Online, conform Mediafax.
Exprimându-se în faţa Consiliului de Securitate al ONU, Federica Mogherini a anunţat că prioritatea Uniunii Europene este de a preveni alte pierderi umane în Marea Mediterană.
Ea a dat asigurări că nici unul dintre refugiaţi sau imigranţi nu va fi trimis în ţara de origine împotriva voinţei sale şi a insistat asupra faptului că nu există o soluţie miracol pentru criza din Mediterana.
În opinia sa, criza imigraţiei în Mediterana este cauzată de sărăcia şi conflictele din Africa şi Orientul Mijlociu şi constituie atât o urgenţă umanitară, cât şi un pericol pentru securitate.
În acest context, Uniunea Europeană vrea să recurgă la mijloace militare pentru a confisca şi chiar distruge în ape libiene nave aparţinând călăuzelor.
O rezoluţie a Consiliului de Securitate este în prezent în discuţie.
Ambasadorul libian la ONU s-a declarat „foarte îngrijorat” în legătură cu acest proiect de rezoluţie.
El a apreciat că problema traficanţilor de persoane va fi soluţionată doar atunci când Libia, în prezent afectată de război, va fi reunificată.