Germania sărbătorește la 3 octombrie, 24 de ani de la reunificare, declarată zi națională. Cum a schimbat o singură zi Germania și Europa în acest (aproape) un sfert de veac este cel mai ascuns secret din istoria recentă a continentului.
Tratatul se numește Vertrag zwischen der Bundesrepublik Deutschland und der Deutschen Demokratischen Republik über die Herstellung der Einheit Deutschlands, dacă aveați vreo nostalgie privind limba germană, și marchează unul dintre cele mai importante și subestimate momente din istoria recentă a Europei.
Dacă ați văzut Berlinul recent, veți înțelege de ce ceea ce te lovește din plin este modul în care a fost reconstruit și reunificat din punct de vedere urbanistic orașul. Ceea ce erau de fapt două orașe, unul „state of the art“, celălalt o ruină comunistă, a fost refăcut din temelii. Pentru că Zidul Berlinului trecea prin centrul orașului, Berlinul nu avea un centru sau, în cel mai bun caz, avea două. Acum, totul a fost refăcut, orașul și-a recăpătat identitatea, șoselele au fost refăcute, ca și întreaga infrastructură de comunicații, energie și canalizare. S-au cheltuit sume astronomice, dar capitala Germaniei arată în sfârșit ca un oraș unit, unde rămășițele comunismului nu mai sunt păstrate decât în zonele unde mai există bucăți din Zid pentru aducere aminte. În rest, Berlinul a devenit unul dintre cele mai liberale orașe din Europa, orașul unde domnește cultura hipster-ilor și probabil orașul cu cele mai „tari“ cluburi din Europa.
Aș fi putut să scriu un text cuminte despre istoria reunificării Germaniei și un comentariu inteligent despre faptul că o națiune atât de veche și esențială pentru Europa a ales ca zi națională ceva care s-a întâmplat cu nici 25 de ani în urmă, pe 3 octombrie 1990. Dar nu! Am citit recent o știre potrivit căreia dependenții de droguri din Essen vor fi angajați să curețe străzile de gunoaie contra unei plăți modice, o inițiativă lăudabilă, desigur.
Singura problemă este că în Essen nu există oameni sau cei care există intră în casă pe la ora 5.00 după-amiază și nu mai ies până a doua zi, iar străzile și spațiile verzi sunt excepțional de bine întreținute. La fel, în fosta capitală a Germaniei Federale, Bonn, totul este atât de bine pus la punct și de organizat încât, ca român onest, nu cerșetor, nu știi pe ce lume te afli.
Dacă vrei să mănânci ceva sâmbătă după-amiază ești (aproape) singur la o terasă care după toate regulile românești ar fi trebuit să fie plină la acea oră. Mai rău, dacă vrei să bei o bere după aceea, singura șansă s-o găsești fără să te ruinezi e la metrou, unde e plin de junkies.
Cu totul altfel stau lucrurile la Berlin, unde, deși există cartiere care se închid la ora 17.00 în mod inexplicabil, mai există în mod inexplicabil o viață boemă foarte activă, care se învârte în jurul Porții Brandenburg, care este mult prea de stânga pentru gustul meu, și care petrece până târziu în noapte.
Ceea ce nu știu acești tineri și nici nu au nevoie să știe este că ceea ce ei iau drept o manifestare de normalitate, nu era deloc așa în anii ʹ80, când zidul trecea prin dreptul Porții care acum arată ca un simbol al deschiderii, dar atunci era o declarație a separării ce părea inevitabilă.
„Ostalgia“, sminteala germană
Când s-a petrecut unificarea, 47 de deputați din Bundestag și vreo 80 de membri din „Parlamentul est-german“ au votat împotriva unității. De ce, numai conștiința lor de comuniști știe, dar ideea e că au existat grupuri opuse reunificării. Prin anii 2000 a luat avânt o mișcare de nostalgie a Estului – „ostalgia“, cum i s-a spus, în care simbolurile est-germane, de la Trabant la haine și obiecte „comuniste“, ajunseseră la mare modă. Culmea a fost atinsă de filmul „Good bye Lenin“, în care un fiu disperat încearcă să reconstruiască pentru mama sa bolnavă și comunistă o lume care a dispărut demult.
Concluzie
Germania este diferită de clișeele de care este înconjurată. Este o țară vie în care oameni mulți au un simț al umorului neașteptat. Este, de asemenea, o țară în care trăiesc câteva milioane de turci/musulmani și vreo trei milioane de ruși de care guvernul trebuie să țină seama. Dacă vi se pare că doamna Merkel este ezitantă în problema Ucrainei, acum știți de ce.
Dar mai e ceva. Din toată așa-zisa ostilitate a vest-germanilor, care simt, unii spun pe bună dreptate, că au plătit prea mult pentru refacerea Germaniei de Est și vorbim despre sute, dacă nu mii de miliarde de euro, ceva iese în evidență. Președintele țării, pastorul Joachim Gauck, luptătorul împotriva STASI, poliția secretă comunistă, provine din Germania de Est. Și tot din Germania de Est provine și cancelarul Angela Merkel.
Reunificarea germană funcționează și a schimbat Europa în mod fundamental, mai ales de la declanșarea crizei economice. Din pilonul franco-german nu a mai rămas decât Germania, care și-a asumat rolul de salvator al UE.
Dacă va reuși, rămâne de văzut, dar azi, de ziua reunificării, este din ce în ce mai limpede că Germania este națiunea indispensabilă pentru supraviețuirea Europei.
