Slăbit de boală şi pierderi de memorie, Jacques Chirac a devenit ieri primul fost şef de stat francez care a suferit umilinţa unei condamnări în justiţie. A avut o formidabilă longevitate politică şi un destin ieşit din comun – de două ori preşedinte, de două ori premier şi 18 ani primar al Parisului.
Jacques Chirac, 79 de ani, a fost declarat vinovat de „deturnare de fonduri publice” şi de „abuz de încredere” în afacerea locurilor de muncă fictive de la primăria Parisului şi condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Afacerea datează din anii 90, când era primar al capitalei franceze, justiţia precizând că atunci „a angajat fonduri ale primăriei în valoare totală de circa 1,4 milioane euro”. Pedeapsa decisă de tribunal a ţinut seama de „vechimea faptelor”, de „absenţa îmbogăţirii personale”, de „despăgubirea Primăriei Parisului de către UMP şi Jacques Chirac”, de „vârsta şi starea de sănătate” a fostului preşedinte, ca şi de „eminentele responsabilităţi” pe care le-a exercitat în cei 12 ani la Elysee.
Afacerea are două dosare. Unul, judecat la Paris, privind 21 de locuri de muncă fictive şi altul, judecat la Nanterre, pentru şapte posturi. Acest ultim dosar i-a adus actualului ministru de Externe, Alain Juppe, o condamnare în 2004, ca fost adjunct al lui Chirac. Locurile de muncă în cauză au fost remunerate de primăria Parisului, din 1991 până în 1995. Chirac era primar, preşedinte al partidului aflat la putere, RPR (actual UMP) şi pregătea prezi-denţialele din 1995 şi atunci a fost suspectat că a pus fondurile primăriei în slujba ambiţiilor sale electorale şi a intereselor partidului său. Fostul preşedinte a negat mereu faptele imputate şi, într-o declaraţie citită la proces de avocatul său, a afirmat că nu a comis nici o faptă penală sau morală.
Absent şi bolnav
Absent la pronunţarea verdictului din cauza stării de sănătate, Chirac, considerat un mare „animal politic”, a fost o personalitate a vieţii politice franceze până la plecarea sa de la Elysee, în 2007, după două mandate în fruntea Franţei. Simbol al dreptei franceze timp de patru decenii, el este încă foarte popular dar anii au trecut şi bărbatul înalt, mereu în mişcare – ceea ce i-a adus porecla de „agitat” – este acum foarte slăbit, cu un mers ezitant şi căutând sprijin. În septembrie, câteva zile înaintea deschiderii procesului, fostul şef de stat, victimă în 2005 a unui accident vascular cerebral, a spart tăcerea privind starea sa de sănătate şi a recunoscut că nu are „deplina capacitate” de a asista la audieri. El a fost autorizat să nu se prezinte la proces în urma prezentării certificatului medical care sublinia „tulburări severe şi irevesibile de memorie” şi „importante erori de judecată şi de raţiune” şi nu a asistat la nici una din audieri.
40 de ani de politică
UMP, partidul de dreapta aflat la putere şi familia politică a lui Jacques Chirac a primit condamnarea „cu multă tristeţe”, premierul Francois Fillon considerând că „a venit prea târziu”. Expo-nenţii stângii au apreciat că „există justiţie” în Franţa iar Jean-Marie Le Pen, extrema dreaptă, a estimat că Franţa a fost „prezidată 12 ani de un delincvent”.
După 2007 şi plecarea de la Elysee după 12 ani de mandat, Chirac a oferit imaginea unui pensionar liniştit, ferindu-se să se amestece în politică. Chirac din 2011 este opusul tânărului agitat, un combatant nemilos dar şi seducător, care, la începutul carierei părea gata de orice pentru a reuşi. El era deja implicat în 1968, în plină revoltă studenţească – secretar de stat la ministerul Muncii de un an de zile.
A trecut apoi succesiv prin mai multe palate naţionale – Agricultură, Interne, premier în două mandate şi apoi 18 ani primarul Parisului. De aici a construit maşina sa de cucerire a puterii şi din acea perioadă datează una din afacerile judiciare în care a fost citat şi care i-a adus condamnarea. Gaullist pragmatic, el este fondatorul partidului de dreapta RPR, astăzi UMP. Numeroasele confruntări politice i-au adus reputaţia de „asasin”, eliminând orice concurent potenţial. Cu excepţia lui Nicolas Sarkozy, căruia nu i-a putut împiedica drumul spre Elysee.
S-a lansat de două ori, fără succes, în cucerirea Elysee-ului, în 1981 şi în 1988, înainte de a fi ales în 1995. Pentru biografi, Chirac este un bărbat paradoxal şi complex. Adept al băilor de mulţime şi al saloanelor agricole, mare băutor de bere, este şi un îndrăgostit de Asia şi un mare apărător al „popoarelor uitate”. La finele mandatului, el a inaugurat la Paris un muzeu consacrat artelor şi civilizaţiilor ne-occidentale din Africa, Asia, Oceania şi cele două Americi.
