3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCetățeni britanici, condamnați pentru legături teroriste, reținuți într-un tren ce se îndrepta...

Cetățeni britanici, condamnați pentru legături teroriste, reținuți într-un tren ce se îndrepta spre București

Doi cetățeni britanici, condamnați pentru finanțarea terorismului, au fost reținuți, în Ungaria, într-un tren ce se îndrepta spre București, informează  agenţia MTI, citată de Mediafax.

Potrivit poliției ungare(ORFK), cele două persoane au fost reținute la bordul unui tren internaţional care trecea prin Lokoshaza, în estul Ungariei, şi se îndrepta spre Bucureşti. Cei doi nu au putut prezenta documente valide care să dovedească cetăţenia lor sau dreptul de şedere în Ungaria, atunci când au fost verificați de poliție. Unul dintre ei avea un permis de conducere britanic, dar celălalt nu le-a putut prezenta poliţiştilor ungari decât Coranul, precizează comunicatul ORFK.

Cetăţenii britanici au petrecut 18 luni, respectiv trei ani şi jumătate în închisoare, pentru finanţarea actelor teroriste. Ei au fost eliberaţi în 2009, cu condiţia să nu părăsească teritoriul Marii Britanii în următorii zece ani decât cu permisiunea specială a autorităţilor.

Citește și: Un sirian, bănuit că ar promova ideologia islamistă radicală, reţinut în Republica Moldova

Ambii bărbaţi – Simon Jonathan K, în vârstă de 44 de ani, şi Trevor B, în vârstă de 40 de ani – au fost reţinuţi în aşteptarea extrădării. Serviciul consular britanic nu l-a putut identifica pe Trevor B ca fiind cetăţean britanic, dar suspectul le-a oferit ulterior autorităţilor numele şi cetăţenia, în timpul procedurilor efectuate de serviciul de imigraţie.

Cei doi suspecţi figurau, marţi, în sistemul informatic Schengen, fiind căutaţi pentru că au părăsit teritoriul britanic fără autorizaţie, potrivit comunicatului ORFK.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă