Moscova a indicat că este pregătită să acuze SUA și NATO de încălcarea Tratatului NATO-Rusia din 1997 prin intermediul „României oportuniste“.
Declarația de miercuri a purtătorului de cuvânt al lui Serghei Lavrov a fost scurtă, dar a conținut, pe puncte, esența abordării politice a Rusiei în relația cu România, precum și un avertisment adresat SUA și NATO, care nu a scăpat celor de la Bruxelles. Aleksandr Lukașevici a afirmat că:
– „actualii” lideri politici de la București „transformă România într-un cap de pod al Statelor Unite și NATO în apropierea granițelor Rusiei”;
– „din rațiuni oportuniste sunt gata să sacrifice interesele de a menține stabilitatea în regiunea Mării Negre”;
– liderii români nu doresc decât „să-și îmbunătățească imaginea în ochii decidenților politici de peste Ocean”, care „neglijează în mod deschis angajamentele lor din Tratatul NATO-Rusia din 1997 de neamplasare a unor «forțe substanțiale de luptă» pe teritoriul noilor membri ai Alianței” deși „este evident că Rusia nu reprezintă o amenințare nici pentru România și nici pentru o altă țară”.
Prin urmare, „pretențiile privind natura pur defensivă a acestor mișcări și așa-numita «amenințare din Est» nu se susțin”. Nu este nimic nou în aceste declarații. Atunci când se referă critic la deciziile politice ale Bucureștiului – în cazul de față aceea de a înființa două comandamente militare și prepoziționarea de echipament militar pe teritoriul României, așa cum s-a convenit la Summit-ul NATO din Țara Galilor –, Moscova nu se referă niciodată la „România”, ci la „conducătorii României”, punând la îndoială legitimitatea și reprezentativitatea liderilor români indiferent câte voturi au primit aceștia la alegeri. De la Ion Iliescu încoace nu a mai existat, pentru Rusia, un lider politic legitim la București.
Această punere la îndoială a legitimității le permite rușilor să ridice semne de întrebare asupra atașamentului liderilor români față de interesele țării lor. În viziunea Moscovei, interesele României și Rusiei coincid în menținerea „stabilității la Marea Neagră”, ceea ce înseamnă că România ar trebui să fie mulțumită atât timp cât Rusia nu are manifestări ostile față de ea în Marea Neagră, unde, în schimb, poate face ce vrea în Crimeea sau Georgia, iar dacă Bucureștiului nu-i convine acest aranjament înseamnă că liderii români acționează contrar intereselor evidente ale țării lor. Dacă fac acest lucru, asta este, pentru ruși, o dovadă că liderii (ilegitimi) de la București nu sunt decât marionetele Washingtonului și ale NATO. Or, SUA și NATO neglijează actul fondator NATO-Rusia, iar guvernul-marionetă de la București acceptă trupele americane pe teritoriul României. Săptămâna trecută, același responsabil rus avertiza că „consolidarea forţelor NATO în Europa de Est este un pas fără precedent, care încalcă toate acordurile existente și că în lipsa clarificărilor privind «efectivele substanţiale de luptă» şi dacă Guvernul României consideră că este posibilă suplimentarea prezenţei unităţilor NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unei forţe atât de puternice, trebuie să fiţi conştienţi de responsabilitatea şi consecinţele unui astfel de pas”.
Pretenția implicită este că singura putere politică legitimă a României este una care respectă în totalitate interesele și acțiunile Rusiei, iar amenințarea implicită este că lucrurile s-ar putea schimba radical în România dacă liderii români sau chiar regimul politic românesc s-ar schimba la rândul lor. Dacă Rusia are sau nu capacitatea de a influența schimbarea puterii sau a regimului politic de la București altfel decât prin forța armelor este o întrebare tulburătoare pentru noi, dar ținta principală a rușilor sunt SUA și NATO.
MAE rus le-a transmis că nu dă doi bani pe deciziile ”guvernului-marionetă” și, ca atare, respinge desfășurarea de forțe militare în România. Pasul următor ar fi fost să afirme că „își rezervă dreptul să ia măsuri în consecință”, dar deocamdată s-a abținut. Caracterul provocator al declarațiilor a fost rapid deslușit de NATO, care a replicat printr-un purtător de cuvânt că „România este un partener de încredere în cadrul NATO, iar NATO îşi apără toţi aliaţii de orice ameninţare”, că „oficiali ruşi continuă să facă afirmaţii provocatoare, care sunt lipsite de fundament, inadecvate şi care nu contribuie la stabilitatea şi predictibilitatea în Europa”. În plus, NATO a reamintit că „prin acţiunile agresive în Ucraina, Moscova a încălcat legislaţia internaţională şi angajamentele asumate prin Tratatul fondator NATO-Rusia”.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a dat o replică pe măsură, „salutând poziția NATO“ și subliniind faptul că ea „reflectă întocmai poziţia României faţă de aceste mesaje”. „Repet faptul că nu suntem deloc intimidaţi de acest tip de retorică”, a precizat Aurescu. Ceea ce este cu totul nou și neobișnuit este faptul că prim-ministrul Victor Ponta a ținut și el să aibă o reacție, deși aceea a ministrului de Externe era suficientă și adecvată. Ponta a difuzat un comunicat în care afirmă că „România este un stat membru al NATO şi va lua doar acele decizii pe care le consideră corecte şi oportune pentru obiectivele de securitate naţionale şi ale Alianţei Nord-Atlantice. România este un partener de încredere al NATO şi nu se va lăsa intimidată de declaraţiile agresive ale diplomaţiei ruse. România condamnă acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse în Ucraina. Salutăm, de asemenea, reacţia NATO care subliniază clar determinarea Alianţei de a-şi proteja membrii faţă de orice formă de agresiune”. Poziția exprimată de Ponta este clară. Mai puțin clar este cui îi este destinat acest mesaj redundant și bizar.
