Noul sarcofag care va acoperi reactorul avariat al centralei nucleare de la Cernobîl va fi construit până la sfârşitul lui 2017, în pofida unor dificultăţi de finanţare a lucrărilor, au anunțat miercuri, la Londra, țările din cadrul G7, relatează Reuters, conform Mediafax.
Secretarul de stat german pentru Mediu, Jochen Flasbarth, a precizat, la finalul unei reuniuni a G7 (Statele Unite, Canada, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Japonia) la Londra, că au fost obţinute „promisiuni concrete” pentru deblocarea a 530 de milioane de euro din cele 650 necesare pentru construirea sarcofaguluI.
CITEŞTE ŞI GALERIE FOTO. Cernobîl, 29 de ani de la cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii
Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) a promis în luna noiembrie a anului trecut 350 de milioane de euro pentru construirea unui nou sarcofag la reactorul avariat al centralei nucleare de Cernobîl, afectate de un grav accident în aprilie 1986. Restul fondurilor până la 530 de milioane de euro vor fi oferite de ţările membre G7 şi Uniunea Europeană.
Jochen Flasbarth, a cărui ţară deţine preşedinţia G7, s-a declarat „uşurat” în urma obţinerii acestor fonduri şi încrezător că şi alte state, în special Rusia şi China, vor aloca bani pentru a ajunge la suma de 650 de milioane de euro necesară.