4.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialExplicația rușilor: Avionul prăbușit în Sinai s-a dislocat în aer

Explicația rușilor: Avionul prăbușit în Sinai s-a dislocat în aer

Șeful experților în aeronautică din Rusia a declarat, duminică, că avionul companiei ruse Kogalimavia care s-a prăbușit sâmbătă în peninsula Sinai cu 224 de persoane la bord, s-a dislocat în aer înainte de a lovi solul, potrivit Agerpres. 

„Dislocarea a avut loc în aer și fragmentele s-au împrăștiat pe o suprafață mare de circa 20 de kilometri pătrați”, a declarat Viktor Sorotchenko, directorul Comitetului Interguvernamental pentru Aviație (MAK), citat de agențiile de presă ruse, precizând că este „prea devreme pentru a se trage concluzii”.

Citește și: Avion prăbușit în Sinai: 224 de morți. 100 de CADAVRE, scoase din epava aeronavei. Statul Islamic susține că a DOBORÂT avionul. Poziția Rusiei

MAK este însărcinat cu realizarea investigațiilor privind accidente aviatice în Rusia. Astfel, Viktor Sorotchenko participă la ancheta privind prăbușirea zborului 9268 al companiei Kogalimavia în Egipt alături de anchetatori francezi ai BEA și germani ai BFU, reprezentând constructorul Airbus, și anchetatori egipteni.

Ipoteza dislocării în zbor este considerată ca fiind cea mai plauzibilă de experți, având în vedere dispersarea fragmentelor.

Autoritățile au anunțat sâmbătă că au găsit fragmente de avion și corpuri neînsuflețite într-un perimetru care se întinde pe o rază de 8 kilometri, ceea ce, potrivit experților, indică a priori faptul că avionul Airbus A321-200 al companiei ruse Kogalimavia, cunoscută și sub numele de Metrojet, nu a lovit solul întreg, ci s-a dislocat sau a explodat în zbor.

Perimetrul de căutare a fost extins duminică la 15 km, a indicat un ofițer al armatei care participă la căutări, într-un interviu pentru AFP la baza militară Al-Hassana, în provincia Sinaiul de Nord, la circa 60 de km de locul prăbușirii.

 

Cele mai citite

Propunerea inedită a lui Zelenski către Trump: Bani rusești pentru arme americane

Președintele Zelenski a declarat că Putin va „distruge Europa”, dacă SUA renunță la NATO Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că garanțiile de securitate pentru...

Creștere alarmantă a violenței domestice: lovirea și amenințarea, principalele infracțiuni în 2024

La nivel naţional, au fost emise peste 12.000 de ordine de protecţie provizorii, aproape 5.000 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie Numărul faptelor...

Biden le cere americanilor să nu uite atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului

Joe Biden Biden l-a descris constant pe Trump ca pe o amenințare la adresa democrației Președintele Joe Biden i-a rugat pe americani, într-un articol de...
Ultima oră
Pe aceeași temă