1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialAutoritățile de la Chișinău au notificat conducerea Federației Ruse cu privire la...

Autoritățile de la Chișinău au notificat conducerea Federației Ruse cu privire la tratamentul abuziv asupra oficialilor moldoveni în Rusia

Oficialități ale Republicii Moldova au transmis joi o notă către conducerea politică a Federației Ruse, prin care sunt semnalate o serie de abuzuri comise împotriva oficialităților din Parlament, guvern, serviciile speciale și partidele coaliției de guvernare din Republica Moldova, potrivit Agerpres.

Notificarea a fost făcută cu prilejul întrevederii premierului moldovean Pavel Filip și președintelui legislativului de la Chișinău, Adrian Candu, cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin.



Citește și: Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon: Voi continua să merg la Moscova și să promovez interesele țării noastre, să muncesc pentru consolidarea parteneriatului strategic pe care îl avem cu acest stat

Decizia Parlamentului şi Guvernului de a  interzice oficialilor statului să meargă în Federația Rusă este una deplasată, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Acesta a mai precizat că nu cunoaşte detalii despre cazurile menționate „de cei de la Guvern și Parlament”. Şeful statului a mai comunicat că acesta nu este un motiv de a încerca să blochezi relaţiile bilaterale importante între cele două ţări, informează Independent.md.


La întâlnire au fost prezenți și ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, ministrul justiției, Vladimir Cebotari, precum și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Anterior, aceste abuzuri au fost semnalate autorităților Federației Ruse prin mai multe demersuri și de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Cu toate astea, ele au rămas fără răspuns, iar lucrurile chiar s-ar fi agravat, potrivit unui comunicat al Parlamentului Republicii Moldova.

În notă este descris modul în care oficialii moldoveni sunt opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați, tratați în mod umilitor de către reprezentanți ai serviciilor speciale rusești. Un asemenea comportament este atât inadecvat, cât și nejustificat, potrivit notei.

Potrivit comunicatului de presă, Moscova a încercat prin diferite metode precum transmiterea de informații false și date trunchiate, să pună sub monitorizare internațională mai mulți politicieni din Republica Moldova.

‘Toate aceste abuzuri, hărțuirea oficialilor moldoveni la intrarea în Federația Rusă și punerea lor sub monitorizare internațională, au luat amploare odată cu avansarea de către anchetatorii moldoveni în investigațiile privind spălarea a 22 de miliarde de dolari prin Moldinconbank, bani proveniți din Federația Rusă. Mai exact, imediat după ce au fost reținuți oficiali ai băncii amintite, iar judecători și executori au fost puși sub învinuire, unii dintre ei fiind trimiși deja în judecată. Abuzurile s-au intensificat odată cu solicitările transmise de anchetatorii moldoveni în Federația Rusă pentru a obține informații privind proveniența sumei de bani menționată, date esențiale pentru probarea întregului adevăr din acest caz. Menționăm că ancheta a relevat inclusiv legături între o parte din banii respectivi și tentativa de corupere a unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova’, informează comunicatul Parlamentului de la Chișinău, în care se insistă asupra faptului că doar în ultimele luni cel puțin 25 de oficiali moldoveni au fost opriți și tratați abuziv la intrarea în Federația Rusă.

Filip și Candu i-au comunicat ambasadorului Muhametșin că au primit informări de la instituțiile de drept din Republica Moldova în legătură cu mai multe tipuri de riscuri referitoare la oficialii moldoveni, inclusiv riscuri privind deplasarea în Federația Rusă. Ca urmare, s-a luat decizia transmiterii acestei note oficiale către conducerea Federației Ruse, în care se solicită o intervenție imediată pentru stoparea abuzurilor. De asemenea, ambasadorul rus a fost anunțat că până la soluționarea acestei probleme, oficialilor moldoveni li se va cere să se abțină de la deplasări în Federația Rusă.

 

Cele mai citite

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă