8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAustria a recunoscut genocidul armean

Austria a recunoscut genocidul armean

Parlamentarii austrieci au recunoscut “genocidul” armean, înaintea comemorării a 100 de ani de la masacrarea armenilor de către Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, relatează site-ul TheLocal.at, conform Mediafax.

“24 aprilie 1915 marchează începutul persecuţiilor, care s-au încheiat cu un genocid”, a declarat, miercuri, preşedintele Parlamentului din Austria, Doris Bures, după care i-a invitat pe parlamentari să se ridice şi să ţină un moment de reculegere.

Citește și: Obama evită cuvântul “genocid” în discursul despre masacrarea armenilor

Liderii celor mai importante şase partide austriece au emis de asemenea un comunicat în care afirmă că Austria, în calitate de fost aliat al Imperiului Otoman, avea “datoria de a recunoaşte şi condamna aceste evenimente îngrozitoare drept genocid”.

Ei au cerut Turciei, care respinge folosirea acestui termen, să îşi asume responsabilitatea pentru rolul său în masacrarea armenilor.

“Este datoria Turciei să înfrunte capitolul întunecat şi dureros din trecutul său şi să recunoască drept genocid crimele comise împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman”, se arată în comunicat.

Citește și: Armenii din România și recunoașterea Genocidului Armean: „Probabil că va mai dura. Nu mult, dar va mai dura”

Ministrul armean de Externe, Edward Nalbandian, a afirmat că autorităţile de la Erevan salută decizia Austriei.

Armenii susţin că 1,5 milioane dintre strămoşii lor au fost ucişi într-o campanie militară vizând să extermine poporul armean din Anatolia, regiunea care în prezent constituie estul Turciei.

Însă Turcia insistă că atât turci, cât şi armeni au murit în timp ce forţele otomane luptau împotriva imperiului rus pentru controlul Anatoliei, în cursul Primului Război Mondial.

Cele mai citite

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă