Doi militari ruși ar fi fost arestați de forţele ucrainene aceștia fiind suspectaţi de folosirea unor sisteme antiaeriene portabile. Totodată, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a estimat că 70 la sută din trupele ruseşti au părăsit teritoriul, relatează AFP, citat de Mediafax.
Voluntarii din batalionul "Lugansk-1", care luptă alături de armata ucraineană, "au arestat doi militari ruşi suspectaţi că folosesc sisteme portabile antiaeriene împotriva aviaţiei militare ucrainene", a declarat purtătorul de cuvânt militar Andrii Lisenko.
Acest anunţ intervine în a cincea zi a unui armistiţiu respectat în general, potrivit preşedintelui Poroşenko, ce a salutat o detensionare a situaţiei în est, după cinci luni de conflict.
"Potrivit ultimei informaţii pe care am primit-o de la serviciile noastre de informaţii, 70 la sută dintre forţele ruse au fost retrase", a declarat Poroşenko, în timp ce Moscova a dezminţit mereu orice prezenţă militară în Ucraina. "Aceasta ne face să sperăm în viitorul unei iniţiative de pace", a adăugat el.
La sfârşitul lui august, forţele ucrainene au capturat pentru prima dată zece paraşutişti ruşi în est, ale căror interogatorii au fost filmate şi difuzate de televiziunile locale ca dovadă a "intervenţiei" ruse. Ei au fost predaţi la scurt timp Rusiei.
Preşedintele Vladimir Putin a minimalizat incidentul, considerând că militarii au intrat accidental în teritoriul ucrainean.