3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiGuvernul României trimite Croației ajutoare de 640.000 lei

Guvernul României trimite Croației ajutoare de 640.000 lei

Astfel, România va trimite ajutoare umanitare în valoare de 640.600 de lei, constând în containere de locuit, corturi, saltele, saci de dormit, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu.

„Autorităţile de la Zagreb au activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, 29 decembrie 2020, ca urmare a cutremurului cu magnitudine de 6,2 pe scara Richter, care a afectat regiunea oraşului Petrina şi a fost deja resimţit şi în zone de lângă. În acest dezastru şi-au pierdut viaţa cel puţin şapte persoane şi peste 500 de persoane sunt fără adăpost, în mijlocul iernii. În acest context, Guvernul României îşi exprimă solidaritatea cu cetăţenii din Croaţia şi trimite, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, ajutoare umanitare în valoare de aproximativ 640.600 de lei, constând în containere de locuit – 14, corturi – 50, paturi – 100, saltele – 100, saci de dormit – 200 bucăţi”, a precizat Cîţu, după şedinţa Executivului de miercuri.

El a menţionat că nu a mai fost necesară intervenţia echipei naţionale de căutare-salvare pregătită să intervină.

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă