Ion a explicat că este vorba „de o chestie tehnică ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie”.
„Guvernul României, după cum ştiţi încă de anul trecut, a ieşit de sub zodia Ordonanţei 13, este foarte clar că nu mai avem acea emoţie că se dau ordonanţe pe justiţie care să scoată lumea în stradă. În seara aceasta am fost nevoiţi să adoptăm o ordonanţă care se referă la aplicabilitatea unui articol din Legea 304 din 2004, referitor la organizarea judiciară. Însă este vorba de un articol unic, este vorba de o chestie tehnică ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie. Dacă nu ar fi intervenit de urgenţă prin această modalitate a Ordonanţei de Urgenţă, de la 1 ianuarie ar fi intrat în vigoare dispoziţiile care obligau constituirea de completuri de apel de câte trei judecători şi aveam o mare problemă în instanţele judecătoreşti, atât în privinţa proceselor civile, cât şi penale”, a precizat Stelian Ion, după şedinţa de Guvern.
Ion a completat că Guvernul a primit o solicitare din partea Consiliului Suprem al Magistraturii de a interveni de urgenţă în plan legislativ, pentru a nu se crea blocaje inacceptabile în sistemul judiciar.
El a spus că nu au fost examene de admitere în profesia de magistrat în această perioadă şi mulţi magistraţi s-au pensionat sau au ieşit din profesie, fiind „o mare problemă în privinţa încărcăturii de lucru pe fiecare judecător”.
„Dacă ar fi intrat de la 1 ianuarie această prevedere, ar fi produs, cu siguranţă, blocaje, iar în final ar fi avut de suferit justiţiabilii, procesele începând să dureze foarte, foarte mult”, a explicat ministrul Justiţiei.