Videoclipul piesei "Gangnam Style", al rapperului coreean Psy, ocupă prima poziţie în topul 10 al celor mai vizionate clipuri de pe site-ul YouTube, clasamentul fiind realizat la împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea platformei online, informează hollywoodreporter.com, conform Mediafax.
Pe 14 februarie 2005, platforma online YouTube a fost lansată, iar, pe 23 aprilie, un clip de 18 secunde încărcat de utilizatorul Karim, denumit "Me at the zoo", a devenit primul videoclip distribuit al site-ului.
După 10 ani, YouTube a devenit un fenomen global, cu peste un miliard de utilizatori şi 300 de ore de filmări încărcate pe site la fiecare minut.
Citeşte şi: Alo, salut, sunt eu, un haiduc. Viralul „Numa Numa Guy” a împlinit zece ani
Unele dintre filmuleţele încărcate pe platforma YouTube au devenit virale şi au fost vizionate de un număr foarte mare de internauţi. Într-un top 10 al celor mai vizionate clipuri pe YouTube se află videoclipul "Baby", al cântăreţului Justin Bieber, precum şi filmuleţul "Charlie bit my finger".
Astfel, pe primul loc în topul celor mai vizionate clipuri pe YouTube se situează videoclipul rapperului korean Psy "Gangnam Style", care însumează peste 2,2 miliarde de vizualizări de la lansarea sa, pe 15 iulie 2012.
Succesul piesei a forţat compania Google, care deţine platforma YouTube, să schimbe algoritmul de contorizare când clipul a atins 2.147.483.647 de afişări, aceasta fiind valoarea maximă pe care sistemul informatic o putea afişa, folosind un sistem pe 32 de biţi.
Google a anunţat că, atunci când YouTube a fost creat, nimeni nu şi-a imaginat că un videoclip va ajunge să fie vizualizat de atât de multe ori. "Dar asta era înainte de a-l fi întâlnit pe Psy", a spus compania, care a precizat că a schimbat algoritmul de contorizare, trecând la unul pe 64 de biţi, a cărui valoare maximă ce poate fi afişată în dreptul vizualizărilor unui videoclip este 9.223.372.036.854.775.808.
Când numărul maxim al vechiului algoritm a fost atins, niciun utilizator al YouTube nu a remarcat că algoritmul de contorizare nu mai funcţiona pentru videoclipul lui Psy. Utilizatorii au putut urmări imaginile în continuare, dar afişările nu mai puteau fi contorizate peste valoarea maximă.
Topul este completat de clipul "Baby", al lui Justin Bieber (feat. Ludacris), care a fost lansat în 2010 şi are 1,1 miliarde de vizualizări, urmat de videoclipul piesei "Party Rock Anthem", a lui LMFAO (feat. Lauren Bennett şi GoonRock), care însumează 818,7 milioane de vizualizări, de la lansarea sa, pe 8 martie 2011.
Clasamentul este completat de videoclipul piesei "Dark Horse", a lui Katy Perry (feat. Juicy J), lansat la începutul anului 2014 şi care însumează 819,6 milioane de vizualizări, urmat, pe locul al cincilea, de filmuleţul "Charlie bit my finger – again!", al lui Harry şi Charlie Davies-Carr, care a fost încărcat pe YouTube pe 22 mai 2007 şi a generat peste 811 milioane de vizualizări.
Pe următoarele poziţii se situează "Love the Way You Lie", piesa lui Eminem (feat. Rihanna) – peste 811 milioane de vizualizări din 2010 până în prezent -, "On the Floor", a lui Jennifer Lopez (feat. Pitbull) – peste 809 vizualizări din 2011 până în prezent -, şi "Waka Waka (This Time for Africa)", a Shakirei (feat. Freshlyground) – peste 806,6 milioane de vizualizări din 2010 până în prezent.
Pe ultimele două poziţii în top 10 al celor mai vizionate clipuri de pe YouTube se situează "Roar", piesa lui Katy Perry – peste 800,3 milioane de vizualizări din 2013 până în prezent -, şi "Gentlemen", a lui Psy – peste 796,5 milioane de vizualizări din 13 aprilie 2013 până în prezent.
Platforma online YouTube a fost înfiinţată în 2005 de trei foşti angajaţi ai PayPal – Chad Hurley, Steve Chen şi Jawed Karim -, iar, în noiembrie 2006, a fost cumpărată de Google pentru 1,65 de miliarde de dolari.