8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiExit poll CURS - Avangarde final: PSD şi PNL la egalitate, cu...

Exit poll CURS – Avangarde final: PSD şi PNL la egalitate, cu 25,7%, USR PLUS 23,9%

Potrivit datelor exit poll-ului prezentat, duminică seară, de TVR 1, PSD şi PNL au obţinut 25,7% dintre voturile exprimate, în timp ce Alianţa 2020 USR PLUS a obţinut 23,9%. 

Pragul de 5 la sută a mai fost trecut de Pro România – 5,7%, UDMR – 5,4%, PMP – 5,2%, în timp ce ALDE a obţinut 4,7%. 

Exit poll-ul prezentat a centralizat datele până la ora 21.00, când s-au închis urnele în ţară. Eşantionul a cuprins 400 de secţii de votare atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, din toate zonele ţării. Nu au fost cuprinse secţii de votare din străinătate.

S-au folosit 450 de operatori de interviu, până la ora 21.00 fiind intervievate peste 20.000 de persoane. Rata de refuz înregistrată a fost de 18 la sută.

Cele peste18.000 de secţii de votare s-au închis la ora 21.00.

La aceste alegeri europarlamentare au candidat 13 partide şi alianţe şi 3 candidaţi independenţi, urmând să fie desemnaţi 33 de europarlamentari. Cel de-al 33-lea îşi va prelua mandatul după ce Brexitul va produce efecte juridice.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că numătul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (LEP) este de 18.267.618 persoane, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale (LES) este 114 persoane, iar numărul total de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate cu drept de vot la acest scrutin este de 700.768 de persoane.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă