1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialVier Pfoten: Sterilizarea, mai ieftină decât eutanasierea câinilor

Vier Pfoten: Sterilizarea, mai ieftină decât eutanasierea câinilor

Reprezentanţii Vier Pfoten susţin că singura soluţie pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân este controlul reproducerii şi se opun propunerii de eutanasiere, metodă pe care o apreciază costisitoare şi inumană, potrivit Mediafax.

 

Referitor la metoda controlului reproducerii, Vier Pfoten susţine că aceasta este una lentă, cu efecte care nu se văd instantaneu, dar care este singura viabilă şi avanatajoasă.

Reprezentanţii organizaţiei precizează, într-un comunicat remis, miercuri, că sterilizarea unui câine de talie medie costă aproximativ 20 euro (12 euro medicamentele şi materiale utilizate) şi 8 euro regia.

În schimb, eutanasia unui câine costă 62 de euro.

Organizaţia susţine că în România nu s-a ţinut cont de părerea specialiştilor.

„Statistica arată că în Bucureşti, în anul 2001 erau 90.000 de câini. În perioada 2001- 2007 Administraţia pentru Supravegherea Animalelor – Bucureşti a raportat capturarea şi eutanasia a 108.000 câini dintre care 80% au fost eutanasiaţi, iar 20% revendicaţi. O altă statistică dată publicităţii de către aceeaşi administraţie arată că între 2001-2007 inclusiv, cifra exactă a fost de 144.339 câini eutanasiaţi. Pentru aceasta s-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezultă că pentru eutanasia unui câine s-au cheltuit peste 60 euro în timp ce o sterilizare costă 20 euro”, arată organizaţia.

Aceasta precizează că numeroase studii si tratate, inclusiv concluziile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, recomandă aplicarea unui program de control al reproducţiei şi nu adoptarea unei soluţtii „radicale, inumane, scumpe şi total ineficiente”.

„Este regretabil că în România, singura soluţie găsită de autorităţi este uciderea câinilor sau ignorarea problemei atâta timp cât aceste rapoarte există de foarte mulţi ani, iar autorităţile au fost informate de către diverse organizaţii internaţionale de protecţia animalelor cu privire la metoda sterilizării masive, ba mai mult decât atât, aceste organizaţii au oferit sprijin care presupunea ajutoare materiale, sterilizări gratuite şi punerea la dispoziţia autorităţilor de personal specializat în vederea demarării unui amplu program de control al reproducţiei canine”.

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, marţi, că a trimis Camerei Deputaţilor propunerile de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind şi posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât şi a celor care nu sunt adoptaţi în şapte zile.

Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă