Guvernul a prezentat lista chiriaşilor din casele de protocol. Printre alţii apar demnitari, rude ale familiei Ceauşescu, oameni de afaceri şi cântăreţi.
Publicarea numelor celor care ocupă astăzi apartamente sau imobile din patrimoniul regiei de protocol a venit pe fondul unor dispute vechi privind statutul acestor locuinţe şi dreptul unor demnitari, foşti demnitari sau rude ale acestora de a locui în ele. În ultima perioadă, premierul Victor Ponta a făcut mai multe anunţuri legate de o posibilă vânzare a celei mai mari părţi a acestor case, însă asemenea discuţii au mai existat şi trecut, fără ca până acum să se fi ajuns la schimbări de substanţă. „Vreau să fac un exerciţiu de transparenţă. Întâi, le punem la dispoziţia opiniei publice. După care vin în Guvern şi spun: cine beneficiază? Miniştrii şi, eventual, secretari de stat. Nu scot pe nimeni de pe listă, dar Guvernul nu e agenţie imobiliară. Ţinem pentru miniştri 20-50 de apartamente şi câteva vile. Pentru preşedinte, Neptun şi Predeal. Restul, hai să le vindem”, a precizat zilele trecute Ponta.
Până la o decizie concretă legată de înstrăinarea acestor bunuri de către Guvern, Executivul a prezentat ieri situaţia persoanelor fizice „care nu mai sunt îndreptăţite să deţină locuinţă de serviciu”, categorie în care apar foştii demnitari Alexandru Nazare (ministru), Samuel Calotă (ANPC), Ioan Pavelescu (AVAS) şi doi foşti consilieri de ministru. Victor Ponta a declarat că vrea să vândă mare parte din imobilele RA-APPS
Pe lista chiriaşilor, unii dintre ei cu datorii, figurează şi fostul ministru Nicolae Şerban, Mioara Roman, Gelu Voican Voiculescu, actriţa Rodica Mandache sau Ilie Ilaşcu.
Tot în imobile deţinute de RAAPPS locuiesc în prezent şi Adrian Severin (790 euro pentru 192 mp), fostul ministru din perioada comunistă, Mircea Maliţa (494 euro pentru 139 mp), Elena Ceauşescu, soţia generalului Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu (1.428 euro pentru 117 mp), Gabriel Cotabiţă (216 euro pentru 78 mp), Mircea Geoană (3.195 euro pentru 8 camere de 246 mp), Rolea Guşă, soţia generalului Guşă (1.450 euro pentru 248 mp).
Alte nume
La poziţia a noua a listei publicate ieri apare şi omul de afaceri Ion Ţiriac, unul dintre cei mai bogaţi români. În dreptul numelui magnatului apare „imobil parţial în administrarea RA-APPS, cu cinci camere, suprafaţă utilă 214,56 mp şi o chirie de 26.897,09 euro”. Ţiriac susţine că a cumpărat imobilul, chiria fiind pentru altceva: „Casa în care stau a fost cumpărată acum 15 ani de la proprietar, care a revendicat-o de la stat. În locaţie, o cameră la parter şi la subsol, statul a demonstrat că nu i-a aparţinut proprietarului şi de aceea eu plătesc chirie. De asemenea, plătesc chiria pe care a stabilit-o domnul Tăriceanu când a dat legea pentru o parte din teren unde se află casa şi care este al statului”, a declarat Ion Ţiriac pentru Ziarul Financiar.
În locuinţe de protocol, cu decontarea cheltuielilor de către instituţie, stau şi Daniel Funeriu, consilier prezidenţial (chirie de 1.278 lei pentru o suprafaţă de 209 mp) şi Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale (chirie de 1.168 lei pentru o suprafaţă de 185 mp).
Guvernul arată că instituţiile în cadrul cărora sunt angajaţi chiriaşii suportă contravaloarea chiriei, întreţinerii şi utilităţilor, dar nu mai mult de 1.550 lei/lună, diferenţa fiind suportată de chiriaşi.
Locuinţe de serviciu deţin, printre alţii, fostul ministru şi actualul consilier guvernamental Vasile Cepoi (214 lei pentru 74 mp), ministrul Dan Nica (1.298 lei pentru 167 mp), vicepreşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Doina Melinte, (982 lei pentru 167 mp), consilierii prezidenţiali Virgil Păunescu (chirie de 1.030 lei pentru 225 mp) şi Bogdan Mănoiu (535 lei pentru 138 mp), Oprea Ionel (adjunct al Avocatului Poporului, 543 lei pentru 138 mp), preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu (1.074 lei pentru 337 mp), alături de consilieri din instituţie (200-800 lei pentru 70-100 mp), preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (699 lei pentru 213 mp) alături de judecători ICCJ (200-1.000 lei pentru 70-140 mp), preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga (2.094 lei pentru 319 mp).
Nu lipsesc nici doi consilieri personali ai preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (chirii de 260-338 lei pentru circa 30 mp), consilieri din Administraţia Prezidenţială, respectiv Raluca Boboc (Departamentul Analiză Politică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, 521 lei pentru 87 mp), Kohalmi Szabo şi Luminiţa Doina (la Cabinetul consilierului prezidenţial Iuliu Fota din cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, 599 lei pentru 163 mp), Eugen Tomac ( fost-Consilier de Stat la Departamentul Relaţii Internaţionale şi Politici Europene din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, 577 lei pentru 71 mp), consilieri la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor (300-600 lei pentru 50-90 mp), consilieri ai preşedintelui ANI (chirii de 700-1.100 lei pentru 140-170 mp), un expert în cadrul Cabinetului preşedintelui Consiliului Concurenţei (904 lei pentru 136 mp) sau secretarul general al Consiliului Economic şi Social (975 lei pentru 154 mp).
Descarcă lista cu toate persoanele care locuiesc în prezent în locuinţele de protocol.
<!–
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/5c0cdbb1674c554a059f27d832019bfe/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// –>
&amp;lt;a href=”http://www.contentchannel.ro” mce_href=”http://www.contentchannel.ro” target=”_blank”&amp;gt; &amp;lt;img border=”0″ alt=”content channel” title=”content channel” src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” mce_src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” /&amp;gt; &amp;lt;/a&amp;gt;