Procurorii anticorupție verifică achizițiile publice făcute de Loteria Română, vizate fiind contractele încheiate cu societatea grecească, Intralot. Legăturile Loterie-Intralot au fost constant o sursă de controverse de-a lungul a peste un deceniu.
Potrivit surselor judiciare citate de Mediafax, în această cauză se fac acte de urmărire penală privind proceduri de achiziţie publică al căror beneficiar a fost Compania Loteria Română.
Aceleaşi surse au mai spus că, în prezent, se face constatare tehnico-ştiinţifică pentru evaluarea prejudiciului, iar concluziile acestuia vor fi prezentate într-un raport, ce urmează să fie folosit ca probă în acest dosar.
Surse judiciare au mai precizat că această anchetă vizează contractele încheiate între Loteria Română şi firma greacă Intralot.
Loteria Română şi Intralot au început să colaboreze în 2003, printr-un contract pe zece ani care viza jocuri loteristice şi servicii suport şi care a expirat în decembrie 2013. După expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin acte adiţionale.
Amenda de la Consiliul Concurenței
Anul trecut, Consiliul Concurenţei a amendat cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro) Compania Naţională Loteria Română, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru înţelegeri anticoncurenţiale. Conform contractului care a expirat în 2013, Intralot primea 7,5% din încasările totale de la loto, pentru asistenţa tehnică oferită în exploatarea aparaturii electronice.
Tot anul trecut, în august, Loteria Română a solicitat oferte tehnice şi financiare pentru implementarea unui sistem de jocuri loteristice şi servicii suport. Solicitarea se referea atât la ofertarea unui preț global pentru achiziția serviciului la cheie, cât şi ofertarea unui procent din profitul brut (GGR) obținut în urma asocierii Loteriei cu contractorul, ambele pe o perioadă de 10 ani.
Cea mai avantajoasă ofertă a fost înaintată de Intralot, aşa cum reiese dintr-o analiză proprie a Loteriei, dar şi dintr-un raport al casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, angajată în acest sens.
Negocieri cu acordul Finanțelor pentru un nou contract
În 25 iunie, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a semnat un ordin prin care a mandatat reprezentanții statului în AGA a Loteriei Române să împuternicească Consiliul de Administrație şi conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participație, pentru operarea unui nou sistem loteristic.
Ministrul a emis acest ordin întrucât ultimul act adițional la contractul cu firma Intralot urma să expire la 30 iunie.
Contractul de asociere în participaţie va viza jocurile 6/49, 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S şi servicii suport.
Referitor la acest subiect, ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, a declarat, pentru Digi 24, că în momentul de faţă de se poartă negocieri, în încercarea de a fi obţinut un contract avantajos pentru Loteria Română. Ioana Petrescu a mai spus că un raport al Corpului de Control, în cazul Loteriei Române, a fost finalizat, iar foştii directori sau membri ai AGA care apar în acest document ar urma să fie trimişi în judecată.