UPDATE 11.20 (miercuri): Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române şi dramaturg, va fi înmormântat vineri, în Bucureşti, potrivit unui comunicat remis de editura Nemira.
"Editura Nemira anunţă cu profund regret şi tristeţe încetarea din viaţă mult prea devreme a fondatorului său, Valentin Nicolau, la vârsta de 54 de ani. Decesul s-a produs marţi seară, pe 13 ianuarie, în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul Universitar. Valentin Nicolau o lasă în urmă pe soţia sa, Angelica Nicolau, şi pe cei doi copii, Ana-Maria şi Radu (…) Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se spune în comunicatul citat de Mediafax.
Potrivit comunicatului, slujba şi înmormântarea vor avea loc în cursul zilei de vineri, în Bucureşti.
Detaliile privind slujba şi înmormântarea nu au fost încă stabilite, urmând să fie făcute publice în următoarea perioadă, după cum au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii editurii Nemira.
––
Valentin Nicolau, fostul preşedinte al Televiziunii Române şi proprietarul editurii Nemira a murit, marţi seara, în urma unui stop cardio-respirator. Avea 54 de ani, au declarat pentru Mediafax surse medicale.
Valentin Nicolau a fost dus, luni seara, la Spitalul Universitar, fiind în stop cardio-respirator. Valentin Nicolau se afla în maşina sa când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă persoană.
Medicii au început manevrele de resuscitare în timp ce îl transportau pe Nicolau la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.
În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat printre numele vehiculate pentru prealuarea din nou a şefiei TVR.