O româncă forțată să se prostitueze în Spania de mai bine de patru ani a reușit să pună capăt chinului ei printr-un e-mail. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a văzut la televizor un anunț al autorităților spaniole care ofereau ajutor victimelor traficului de persoane și, speriată pentru siguranța ei, dar și pentru cea a fiicei sale de 8 luni, le-a scris polițiștilor un mesaj în care le-a dezvăluit povestea ei dureroasă, potrivit ziarul El correo.
Metoda ”Loverboy”
Când avea 16 ani, tânăra l-a cunoscut pe cel care urma să devină proxenetul ei, dar și tatăl fetiței ei. Ea a povestit că bărbatul a cucerit-o și a convins-o să plece cu el în Spania, cu promisiunea că în străinătate va avea parte de o viață mai bună. Odată ce a ajuns acolo, i s-a interzis să ia legătura cu familia ei, sau să iasă din casă singură, iar două săptămâni mai târziu era forțată să se prostitueze pentru prima dată.
S-a întors în România patru ani mai târziu pentru a da naștere fetiței ei. La numai trei luni de la naștere, femeia a fost obligată să se prostitueze din nou. De această dată, sub amenințarea proxenetului că îi va face rău bebelușului. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul pentru tânără, scrie elcorreo.com
4 ani de prostituție = 300.000 de euro
Fata le-a povestit anchetatorilor că în toți cei patru ani a făcut 300.000 de euro, bani pe care i-a dat proxenetului și familiei sale. Acesta îi spunea că banii acoperă mâncarea, chiria și cheltuielile de întreținere. Tânăra era forțată să se prostitueze șapte zile pe săptămână, timp de nouă ore pe zi, fără pauză. De asemenea, fata trebuia și să vândă cocaină clienților săi.
Citește și: Supravieţuitoare ale traficului de fiinţe umane îşi spun povestea în fotografii
Mai mult, odată ajunsă acasă fata trebuia să se apuce să facă curățenie și de mâncare pentru proxenet, cei doi frați ai săi și restul familiei sale. Amenințările și bătaia erau la ordinea zilei, iar odată ce s-a născut fetița ei, agresiunile și intimidarea s-au intensificat. Proxenetul o amenința că îi va face rău bebelușului dacă încearcă să fugă. De asemenea, tânăra nu avea voie să își vadă copilul.
Email-ul salvator
Teama că amenințările agresorului ei se vor adeveri și că îi va face ceva copilului, au determinat-o pe tânără să apeleze la poliție. Întrucât nu avea voie să iasă din casă decât însoțită și doar în anumite locuri, femeia a profitat de faptul că a văzut o reclamă la televizor pentru victimele traficului în care apărea și o adresă de e-mail.
Profitând de neatenția celor care au sechestrat-o, tânăra le-a trimis un mesaj polițiștilor în care a explicat prin ce trece, în ce club se prostituează și faptul că situația a devenit atât de critică încât are nevoie să fie scoasă de acolo urgent, se arată în publicația spaniolă.
Poliția a acționat prompt și a salvat-o pe tânără, în timp ce ieșea din club însoțită de proxenet, prilej cu care l-au arestat. Ulterior, au scos și fetița din locuința în care era ținută și au arestat restul clanului.