7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialToni Greblă intră în concediu de odihnă. Ce decizie a luat cu...

Toni Greblă intră în concediu de odihnă. Ce decizie a luat cu privire la demisie

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean a anunțat, luni, că judecătorul Toni Greblă va intra de marți în concediu de odihnă, timp de 35 zile.

"Nu vrea să îşi dea demisia pentru că, spune dumnealui, acuzaţiile care au fost făcute publice nu sunt adevărate şi nu sunt de natură a-i atrage o condamnare. Nu va mai participa la activitatea de judcată pe perioada aceasta", a spus Zegrean, în legătură cu decizia lui Toni Greblă, cercetat penal pentru fapte de corupţie, de a-şi lua concediu..

Preşedintele Curţii Constituţionale a adăugat că o modalitate prin care se poate stabili incompatibilitatea lui Toni Greblă ar fi existanţa unui act de la Registrul Comerţului, din care să rezulte că judecătorul are activităţi comerciale.

"Am putea să cerem (un act de la Registrul Comerţului – n.r.), dacă am avea bănuieli că există. Câtă vreme el spune că nu are niciun fel de implicaţii… Ştiţi ce înseamnă mărturia mincinoasă? Încă cinci ani de închisoare", a spus Zegrean.

Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit, luni, pentru a lua act de declaraţia pe proprie răspundere a lui Toni Greblă în care judecătorul CCR a afirmat că nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul de judecător al Curţii Constituţionale pe care îl exercită în prezent.

”Plenul CCR a decis că nu sunt incidente dispoziţiile art. 62 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale, potrivit cărora „Judecătorii Curţii Constituţionale răspund disciplinar pentru încălcarea, cu vinovăţie, a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 47/1992, republicată”, astfel că, împotriva domnului judecător Toni Greblă nu poate fi pornită o acţiune disciplinară”, a comunicat CCR.

”Ţinând seama de faptul că demisia este un act juridic unilateral, Plenul Curţii Constituţionale nu poate impune unui membru al instanţei constituţionale luarea unei astfel de decizii”, a declarat președintele CCR, Augustin Zegrean.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost dus, săptămâna trecută, cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Cele mai citite

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....
00:02:13

VIDEO. Președinta pro-europeană Maia Sandu a depus jurământul pentru al doilea mandat în Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a depus jurământul pentru un al doilea mandat, salutând alegerea pro-europeană făcută de cetățeni „în ciuda presiunilor”, după un...

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...
Ultima oră
Pe aceeași temă