UPDATE: Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 decembrie 1989, a anunțat, vineri, că va ataca la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia procurorilor militari de clasare a dosarului Revoluției.
Citește și: Asociaţia 21 Decembrie anunță că va ataca decizia de clasare a dosarului la ÎCCJ
–––––
Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au clasat dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi, PICCJ precizând că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze, conform comunicatului Parchetului.
Decizia de clasare nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs de procurorul general. Motivele invocate de procurorii militari pentru clasare este acela că faptele s-au prescris. S-a ajuns la această decizie după ce anchetatorii și-au dat seama că faptele s-au prescris și nimeni nu mai poate fi tras la răspundere. Tot ei invocă faptul că de când a început ancheta, codul penal s-a schimbat și faptele nu mai există în actuala formă.
Citește și: VIDEO.România, condamnată din nou la CEDO, în dosarul Revoluţiei
În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa din 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, „nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare”.
De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.
Cauza a fost clasată şi pentru infracţiunea de ucidere din culpă, reţinându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, dar şi pentru lovire sau alte violenţe şi instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, reţinându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Procurorii militari au mai dispus: clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală şi instigare la infracţiunea de vătămare corporală, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de furt şi distrugere, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ultraj, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale; clasare cauzei sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă şi instigare la infracţiunea de purtare abuzivă, reţinându-se că a intervenit amnistia.
România a fost condamnată din nou de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru nesoluţionarea „dosarului Revoluţiei” şi are de plătit, potrivit ultimei condamnări, suma de 832.500 euro către 81 de persoane.
Guvernul român s-a apărat arătând că „dosarul Revoluţiei” este un caz complex, care are la bază „un eveniment politic delicat”.
Durata anchetei poate fi explicată prin dificultatea de a stabili faptele, date fiind printre altele numărul mare de persoane implicate şi miza politică şi socială a acestui dosar.
Citește și: CEDO a respins recursul Guvernului în dosarul Revoluţiei
Reprezentanţii Guvernului au mai arătat că în contextul în care au avut loc respectivele manifestaţii folosirea forţei armate părea legitimă, că pe atunci România nu ratificase Convenţia europeană a drepturilor omului şi că se afla sub dictatură de peste 40 de ani.
Judecătorii CEDO a fost de acord cu Guvernul privind complexitatea cazului, însă au considerat că acest aspect, ca şi miza politică şi socială invocată, nu justifică o întindere atât de mare a investigaţiilor. Dimpotrivă, importanţa acestui dosar pentru societatea românească ar fi trebuit să motiveze autorităţile române să se ocupe de el cu celeritate, dat fiind că trecerea timpului este de natură să dăuneze anchetei, dar şi să compromită definitiv şansele sale de a fi dusă la bun sfârşit, se arată în decizia curţii
