2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialSurse. Ce consilieri și-a ales Klaus Iohannis

Surse. Ce consilieri și-a ales Klaus Iohannis

Doi foşti miniştri, doi foşti parlamentari, membri ai PNL, dar şi neafiliaţi politic, precum şi un consilier de stat din actuala Administraţie Prezidenţială se numără printre cei pe care Klaus Iohannis ar urma să-i desemneze pentru a face parte din echipa sa de consilieri de la Palatul Cotroceni, scrie Mediafax.

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, și-a definitivat cea mai mare parte a echipei de consilieri prezidențiali pe care îi va avea la Palatul Cotroceni, urmând ca după preluarea funcției de șef al statului să-și completeze echipa cu noi nume, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.

Între viitorii consilieri prezidențiali, potrivit informațiilor neoficiale obținute de Mediafax, se numără: George Scutaru, fost lider al deputaților PNL, va deține poziția de consilier prezidențial pentru probleme de securitate națională. Scutaru a fost jurnalist al agenției Mediafax din 1993 până în 1998, când a devenit consilier al președintelui ApR, Teodor Meleșcanu, formațiune politică la care și-a depus și adeziunea. În 2001 Scutaru devine membru al PNL, în urma fuziunii cu ApR, și obține în 2002 funcția de președinte al Biroului Politic Teritorial PNL Buzău. Din 2010 și până anul acesta a condus organizația județeană a PNL Buzău. Scutaru a deținut trei mandate consecutive de deputat și s-a specializat în probleme de securitate, după ce a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti.

Leonard Orban, fost comisar european pentru multilingvism, va coordona în calitatea de consilier prezidențial domeniul afacerilor europene. Orban a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene și ulterior a devenit ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Boc, începând cu septembrie 2011, menținut în Guvernul Ungureanu și în primul Guvern Ponta. Orban a mai fost consilier prezidențial pentru afaceri europene al președintelui Traian Băsescu între 2010 și 2011.

Andrei Muraru, fost președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), va deține poziția de consilier prezidențial pentru relația cu societatea civilă și autoritățile publice. Muraru este istoric și s-a remarcat prin demararea investigațiilor și inițierea procedurilor judiciare împotriva torționarilor regimului comunist. A fost timp de un an, între 2006 și 2007, consilier în cadrul cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu. S-a aflat pe lista de candidați ai PNL la europarlamentarele din acest an, dar nu a obținut mandatul, iar după congresul PNL a devenit consilier al lui Klaus Iohannis odată cu alegerea acestuia în funcția de președinte al partidului.

Lazăr Comănescu, actual ambasador al României în Germania, ar urma să preia poziția de consilier prezidențial pentru politică externă, fiind necesară declanșarea de către șeful statului a procedurilor de rechemare din calitatea deținută. Comănescu a fost ministru al Afacerilor Externe între aprilie 2008 și decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu. El și-a început cariera de diplomat în urmă cu 42 de ani la Departamentul Organizații Economice Internaționale din Ministerul Afacerilor Externe, activând în Ministerul Afacerilor Externe în aproape toate funcțiile, de la consilier, consilier al ministrului, director de cabinet, director general sau secretar de stat. Comănescu are și titlul de doctor în relații economice internaționale la ASE București.

Dan Mihalache, actual secretar general adjunct al PNL pe probleme de strategie și analiză politică, ar putea prelua poziția de consilier prezidențial, șef al Cancelariei. Mihalache a fost ziarist la începutul anilor ’90 și ulterior s-a implicat în partidul Alianța pentru România. Între 2001 și 2004 a fost consilier al premierul Adrian Năstase, din 2006 observator la Parlamentul European, iar din 2007 europarlamentar. Mihalache a fost ales deputat pe listele PSD în legislatura 2004 – 2008, iar în 2009 a devenit consilier al președintelui PNL Crin Antonescu. Mihalache a fost secretar general adjunct al Guvernului Ponta, părăsind însă această funcție în urma unor declarații controversate în privința Agenției Naționale de Integritate și a parteneriatului cu SUA. El a fost cercetat de inspectorii ANI pentru incompatibilitate, întocmind un raport pe care Mihalache ulterior l-a contestat în instanță și a avut câștig de cauză.

Cosmin Marinescu, conferenţiar universitar la Academia de Studii Economice, ar putea deveni consilier prezidențial pentru mediul de afaceri. El a fost consilier al ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, și secretar general adjunct al PNL. În urma ruperii de PNL a aripii Tăriceanu, Marinescu a rămas în PNL și s-a ocupat de coordonarea programelor economice promovate de liberali. Este fondatorul cursului de Economie Instituţională din cadrul ASE Bucureşti şi coordonator al Centrului pentru Economie şi Libertate – ECOL.

Tatiana Niculescu Bran, scriitoare şi fost jurnalist la BBC, a fost anunțată de către Klaus Iohannis în calitatea de purtător de cuvânt și consilier prezidențial. Ea a fost între 1995 şi 2004 redactor la Radio BBC World Service, Secţia Română de la Londra, iar între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti. Niculescu Bran a publicat, în 2006, primul roman non-ficţional din literatura română, ”Spovedanie la Tanacu”, urmat, în 2007, de ”Cartea Judecătorilor”. Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piese de teatru. ”Spovedanie la Tanacu” a avut premiera la New York în 2007, în regia lui Andrei Şerban. Acelaşi volum a inspirat, de asemenea, filmul ”După dealuri” al lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.

Delia Dinu, actual consilier de stat al președintelui Traian Băsescu, ar urma să fie păstrată în această poziție și de președintele Klaus Iohannis. Ea coordonează compartimentul pentru protocol al Administrației Prezidențiale și este originară din Sibiu, unde a absolvit Facultatea de Drept. Dinu a fost ofițer în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază din 2000 până în 2012, iar în 2009 a fost decorată de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Simina Tănăsescu, profesor universitar, doctor în drept constituțional, va deveni consilier prezidențial coordonator al departamentului constituțional-legislativ. Tănăsescu este prodecan al Facultății de Drept a Universității din București, a fost judecător între 1991-1993, profesor la Institutul Naținal al Magistraturii, implicată în numeroase proiecte europene și organizații de profil. În 2009, Tănăsescu a fost numită membru al CSM din partea societății civile pentru un mandat care s-a încheiat în 2011.

Laurențiu Ștefan, care a activat în calitate de consilier politic al ambasadei SUA, ar putea deveni consilier prezidențial pentru analiză politică al președintelui Klaus Iohannis. El este profesor colaborator al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București din 1999 și doctor în științe politice din 2003. Laurențiu Ștefan este fondator şi preşedinte (2000-2005) al Societăţii Române de Ştiinţe Politice. A lucrat în cadrul Agenției MEDIAFAX și a colaborat la Ziarul Financiar, urmând ulterior studii postuniversitare politice la Cambridge -1998 și apoi bursa oferită de Colegiului Noua Europă (1999-2002). Este autor şi coordonator al unor volume, lucrări şi articole despre politica românească, recrutarea elitelor politice, atât la nivel național și local.

Cele mai citite

Premierul Marcel Ciolacu face apel la companii: Plătiți corect sau plecați!

Ciolacu a subliniat că măsurile fiscale sunt necesare pentru a susține echitatea economică și pentru a crea un mediu favorabil dezvoltării țării Premierul Marcel Ciolacu...

Revoluție după plecare lui Dorinel de la Oțelul! Președintele Cristian Munteanu, reacție surprinsă! „Nu credeam că o să trăiesc momentul ăsta”

Demisia lui Dorinel Munteanu (56 de ani) de la conducerea tehnică a Oțelului Galați a zguduit clubul. Problemele financiare grave și restanțele salariale acumulate...

Radu Drăgușin, titular la Tottenham pentru al 15-lea meci consecutiv, dar criticat! „Nu e o soluție”

Radu Drăgușin a bifat al 15-lea meci consecutiv ca titular în tricoul lui Tottenham, în remiza cu Wolverhampton, scor 2-2. Internaționalul român a evoluat...
Ultima oră
Pe aceeași temă