Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat că liderii PPE care cinează marţi seară, în centrul Capitalei, alături de politicieni români apreciază produsele culinare româneşti, în mod special sarmalele, care „au mare succes”, dar şi mititeii, potrivit Mediafax.
Ieşită pentru scurt timp din restaurant, Sulfina Barbu le-a mai spus jurnaliştilor că politicienii au fost întâmpinaţi cu pălincă.
„Oaspeţii apreciază, din ce am văzut, produsele noastre culinare”, a adăugat vicepreşedintele PDL, care a descris atmosfera de la cina cu liderii PPE ca fiind una „foarte drăguţă”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, tot marţi seară, că a adus personal din Transilvania, din Sălaj, o pălincă foarte bună pentru cina cu liderii PPE, precizând că UDMR este gazdă la evenimentul organizat într-un restaurant din centrul Capitalei.
Întrebat despre programul artistic al serii, liderul UDMR a răspuns: „Nimic special, sunt câteva dansuri”.
Câteva zeci de persoane au protestat, marţi seară, în faţa unui restaurant din centrul Capitalei unde iau cina liderii Partidului Popular European (PPE) veniţi la Bucureşti pentru congresul formaţiunii.
Participanţii la protest au venit cu pancarte pe care sunt scrise mesaje ca „Nu vrem guvernator, vrem preşedinte ales de popor” sau „Barosso, grande mafiosso”.
Pe o altă pancartă au fost afişate o fotografie a lui Adolf Hitler, alături de una a cancelarului german Angela Merkel în care acesteia i-a fost desenată o mustaţă similară celei a liderului nazist, şi mesajul „Republica Europeană Hitlerkel”.
Un alt mesaj afişat pe o pancartă a fost „Partidul Popular European, partid fascist”
Manifestanţii au scandat „Jos Băsescu!” şi „Merkel, România nu-i a ta!”, iar la apariţia unui dispozitiv de jandarmi au început să strige „Jandarmeria, apără hoţia!”.
Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al PPE Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Băsescu figurează pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfăşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului.