2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialSima susţine că a fost AMENINŢAT că va ÎMPĂRŢI o celulă cu...

Sima susţine că a fost AMENINŢAT că va ÎMPĂRŢI o celulă cu BĂSESCU

Cristian Sima susţine, într-un interviu, că i s-a cerut să vândă Hotnews cu ameninţarea că va împărţi o celulă în închisoare cu preşedintele Băsescu şi că nu ar mai fi căutat acum de nimeni dacă nu ar fi relatat discuţiile cu Hrebenciuc şi Predoiu, deoarece „lucrurile astea trebuie făcute în culise”, potrivit Mediafax.

El afirmă că a primit ameninţări prin telefon, de pe numere ascunse, pentru a vinde participaţia deţinută la Hotnews.

„Tot felul de telefoane de ameninţare, de la stilul «O să citeşti Hotnews cu Băsescu într-o celulă şi o să ţi se taie wireless-ul» şi alte glume de stilul ăsta, la tot felul de ore din zi şi din noapte, de pe tot felul de numere ascunse, cartele şi aşa mai departe, că nu e bine ce fac şi că voi avea de suferit pe chestia asta. E adevărat că, dacă aş fi nimerit cu bursa, aş fi avut mai mulţi bani, nu mai puţin de 4 milioane, şi pesemne continuam lupta. Dar acum sunt convins că până la urmă tot mă doborau, dacă eu nu făceam chestia, asta tot mă doborau. Eu nu am nişte resurse financiare enorme, nu am zeci de milioane ascunse. Activele astea le am din alte afaceri care s-au încheiat foarte bine”, a afirmat Sima, într-un interviu difuzat de Realitatea TV.

Pe data de 24 septembrie Sima a vândut pachetul de acţiuni de 9% pe care îl mai deţinea la firma Media Bit Software SRL din Bucureşti, care operează site-ul de ştiri hotnews.ro. Cel care a cumpărat este Răzvan Corneţeanu, fost director al Adevărul Holding.

Brokerul a mai spus că s-a întâlnit de trei ori cu preşedintele Traian Băsescu, odată în timpul referendumului.

„Nu l-am sfătuit niciodată (pe preşedintele Traian Băsescu – n.r.). L-am văzut de trei ori în viaţa mea, de două ori am dat mâna în mod protocolar şi o singură dată l-am văzut tete-a-tete în studiorile de la Hotnews, când dădea interviu în timpul referendumului. Atunci mi-am permis, deşi toată lumea era acolo destul de timorată, şi am spus: eu ştiţi ce aş face? Exact ce a făcut de Gaulle în Algeria. Aş spune Je vous est compris! (V-am înţeles – n.r.). Şi m-a întrebat: Adică? Adică vă duceţi la toţi şi le spuneţi: v-am înţeles, nu mai mă vreţi, nu veniţi la vot pentru că normal, eu să mă întorc la Cotroceni să se calmeze situaţia, iar a doua zi îmi dau demisia şi eu însumi, preşedinte în funcţie şi ales, voi organiza alegeri”, a afirmat Sima.

El a spus însă că nu se aştepta ca preşedintele să îi urmeze sfatul.

Brokerul afirmă totodată că dacă ar vorbi mai puţin şi nu ar fi relatat discuţiile avute cu Hrebenciuc şi Predoiu, în prezent nu l-ar mai căuta nimeni.

„Eu vorbesc prea mult. Că dacă aş vorbi puţin, dacă nu aş fi relatat discuţiile cu Hrebenciuc şi cu Predoiu, pesemne că azi nu m-ar mai căuta nimeni. Totul era bine, atât timp cât nu spui. Lucrurile astea trebuie făcute în culise”, a adăugat Sima.

Până vineri, când a trimis trei scrisori presei, Sima nu mai putuse fi contactat de la 1 octombrie.

Sima a susţinut vineri seara într-o emisiune TV, unde a intrat în direct, că este în Reykjavik (Islanda) şi că a plecat de frică din ţară, întrucât i s-ar fi cerut să îşi cedeze toate activele pe care le are după ce a pierdut banii clienţilor săi.

Cele mai citite

Chemat să dea explicații! Ramin Rezaeian, convocat de comisia de etică după îmbrățișarea unei fane

Ramin Rezaeian (34 de ani), fundașul echipei Esteghlal și component al naționalei Iranului, a fost convocat de comisia de etică a Federației de Fotbal...

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...

Guvernul a hotărât ce va face cu voucherele de vacanță. Salariații vor suporta jumătate din valoarea lor

Guvernul va subvenționa jumătate din voucherele de vacanță, au anunțat sindicatele, după discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Așadar, cine își dorește...
Ultima oră
Pe aceeași temă