7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialȘefa CNA, audiată în Parlament după ce i-a fost retras sprijinul

Șefa CNA, audiată în Parlament după ce i-a fost retras sprijinul

Președinta Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) Laura Corina Georgescu este audiată în comisia de cultură din Parlament după ce șase membrii CNA i-au retras sprijinul, potrivit Mediafax

Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a declarat că Parlamentul ar trebui ca, în perioada următoare, să ia o decizie privind buna funcţionare a CNA şi în privinţa preşedintelui Consiliului, Laura Georgescu.

Citește și: Șefa CNA rămâne fără sprijinul a șase colegi. Cum a reacționat Laura Georgescu

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă i-a audiază pe membrii CNA, după ce şase membri ai Consiliului au votat, pe 19 martie, într-o şedinţă cu uşile închise, o decizie pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcţia de preşedinte al CNA şi pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului.

Hotărârea a fost transmisă la Comisia de Cultură de membrii CNA Radu Călin Cristea, Monica Gubernat, Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu şi Florin Gabrea, potrivit precizărilor făcute, marţi, de parlamentarul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură.

„În ultimele luni, în ultimul an, poate şi mai bine, am asistat destul de des la mai multe situaţii în care această instituţie (…) A fost în mijlocul unor scandaluri, care au răzbătut în media. Mulţi membri ai Consiliului au fost chemaţi la parchetele sau la organele judiciare pentru a lămuri anumite probleme care făceau parte din anumite speţe penale (…) Cred eu că, şi este un punct de vedere personal, lucrurile au ajuns destul de departe, această instituţie în situaţia în care o majoritate din CNA, printr-o hotărâre scrisă, decide că instituţia este blocată şi că nu poate continua în această formulă de conducere. Aşa cum spuneam, din punctul meu de vedere, lucrurile au ajuns într-o situaţie în care legiuitorul trebuie să decidă ce face mai departe (…) Conform principiului cine poate mult poate şi puţin, Parlamentul ar trebui, în perioada imediat următoare, ar trebui să ia o decizie privind buna funcţionare a acestei instituţii”, a spus Gigel Ştirbu.

Cele mai citite

Atenționare pentru românii care călătoresc în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis un avertisment pentru cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Grecia, informându-i că pe 20...

România devine campioană mondială la Counter-Strike 2! Performanță istorică în Arabia Saudită

România a câștigat titlul mondial la Counter-Strike 2, confirmându-se ca una dintre forțele importante ale sporturilor electronice. Performanța echipei Nexus Gaming, care a reprezentat...

FIFA menține sancțiunile! Rusia exclusă de la tragerea la sorți pentru Mondialul din 2026

Naționala Rusiei nu va participa la preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, după ce FIFA a decis să prelungească interdicția aplicată în urma invaziei...
Ultima oră
Pe aceeași temă