Comisia de etică a Universităţii Bucureşti (UB) a soliciat, luni, examinarea cărţii lui George Copos, faţă de care a fost formulată o plângere de plagiat, întrucât este necesară o expertiză de conţinut, informează Mediafax.
Solicitarea vine după ce Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti a realizat examinarea preliminară a sesizării de plagiat formulate de Cătălin Parfene, membru al comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, autorul lucrării de disertaţie „Domnii Ţărilor Române şi Sud-estul Europei. Aspecte ale politicii lor matrimoniale (secolele XIV-XVI)”, susţinută în 2005, la Facultatea de Istorie.
Acesta a făcut o sesizare de plagiat privind volumul „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV şi XVI”, apărut sub semnătura lui George Copos, la editura Niculescu, în 2014.
Totodată, comisia a analizat conduita academică a profesorului emerit Stelian Brezeanu, coordonator ştiinţific al lucrării de disertaţie a lui Parfene şi prefaţator al volumului semnat de George Copos, se arată într-un comunicat al acesteia.
Comisia a constatat că examinarea suspiciunii de plagiat cere o expertiză de conţinut şi nu numai de formă, ca în cazul plagiatului comun, de tipul copy-paste. Potrivit acesteia, numărul mare de similitudini, de mai multe tipuri, a justificat această decizie.
Astfel, Comisia de etică va solicita înfiinţarea unei comisii de experţi care va examina cele două lucrări din perspectiva suspiciunii de plagiat. Rezultatul expertizei şi eventualele sale consecinţe vor fi făcute publice, a precizat sursa citată.
„În ce priveşte conduita academică a domnului profesor emerit Stelian Brezeanu, Comisia a constatat că modul în care acesta a intervenit public privindu-l atât pe fostul său masterand, domnul Cătălin Parfene, dar şi pe autorul George Copos, este cel puţin discutabil. În această privinţă, Comisia va face recomandări Facultăţii de Istorie şi Universităţii din Bucureşti. Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti consideră că valorile comunităţii academice trebuie în continuare apărate în contextul în care atât plagiatul, dar şi alte forme de atac la integritatea academică rămân subiecte sensibile în lumea academică, dar şi în percepţia publică”, se mai spune în comunicat.
George Copos a fost eliberat condiţionat pe 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare, decizia, luată de Tribunalul Bucureşti, fiind definitivă. Între motivele care au stat la baza deciziei instanţei s-a numărat şi faptul că omul de afaceri a scris în penitenciar cinci cărţi.
La scurt timp după eliberarea lui Copos, jurnalistul Cătălin Parfene a scris, într-o postare pe contul său de Facebook, că tema lucrării sale de masterat, realizată în 2005, este similară cu tema uneia dintre cărţile scrise de Copos – „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”.
Omul de afaceri George Copos susţine că proporţia pasajelor din cartea sa susceptibile ca fiind plagiat este de 2 la sută, „limită acceptabilă”, aceasta fiind concluzia unui raport al plagiarism-detector.com, un software de detectare a plagiatelor.
Profesorul universitar doctor Stelian Brezeanu, care a scris „Cuvântul Înainte” pentru cartea „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, şi-a exprimat într-un comunicat punctul de vedere în legătură cu acest subiect.
Brezeanu precizează că a scris doar „Cuvântul Înainte” pentru cartea lui Gheorghe Copos, aşa cum a scris pentru alte zeci de cărţi la publicarea lor, teze de doctorat mai ales, la solicitările foştilor săi studenţi, pe care i-a condus la doctorat.
„De ce am făcut-o şi în acest caz, mai ales că nu-l cunosc personal pe autor şi nu am vorbit niciodată cu el, văzându-l numai la emisiunile TV? Am acceptat, la rugămintea unei cunoştinţe apropiate şi nu înainte de a citi cartea, asigurându-mă că nu este un «plagiat». În ceea ce mă priveşte, am întins întotdeauna o mână celui căzut, pentru a-l ridica, desigur cu respectul legii şi al normelor moralei creştine”, a adăugat Stelian Brezeanu
„Nu stărui asupra cărţii, m-am pronunţat în «Cuvântul Înainte»: o lucrare personală ce respectă normele ştiinţifice, fără a-i pretinde mai mult decât este ea, o lucrare rezonabilă, pe care n-o putem compara cu o teză de doctorat sau chiar cu o lucrare de master. În principiu, nu sunt de acord cu practica acestor lucrări, dar nu eu am inventat sistemul”, a mai spus profesorul universitar.