Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a suspendat, până la 1 decembrie, ordinul în legătură cu noile restricţii privind cantităţile de tutun, alcool şi alimente care pot fi aduse din afara UE, începând de vineri, transmite Mediafax.
„Ordinul preşedintelui ANAF privind aplicarea de instrucţiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale, a fost suspendat temporar şi va reintra în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2013”, a anunţat agenţia, printr-un comunicat.
Decizia vizează un „nivel crescut de siguranţă şi confort” pentru cetăţenii ale căror bagaje nu conţin bunuri care să facă obiectul unor scutiri sau restricţii, potrivit sursei citate.
„În acest sens, Direcţia Generală a Vămilor va asigura adaptarea capacităţii administrative la specificul fiecărui birou vamal, pe tipologii de călători şi bunuri”, arată ANAF.
Agenţia a introdus vineri noi restricţii privind bunurile care pot fi introduse în ţară în bagajele personale din afara UE, acestea ducând la o perioadă mai mare de aşteptare la controlul vamal, întrucât presupun completarea unei declaraţii.
Astfel, o persoană poate introduce în ţară, din afara UE, ţigări, alcool sau alimente o singură dată pe săptămână, în anumite limite cantitative – cel mult două pachete de ţigări, un litru de alcool, un litru de ulei, un kilogram de zahăr şi 15 kilograme de făină.
La frontierele externe ale comunităţii europene (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova) se vor aplica instrucţiuni speciale de control vamal asupra mai multor bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, pe lista de 22 de produse aflându-se produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori şi plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâţe, fructe şi legume proaspete.
Călătorii trebuie să declare în scris bunurile conţinute în bagajele personale la intrarea în ţară prin completarea unei declaraţii.
Potrivit autorităţilor vamale, măsurile restrictive au fost elaborate de Direcţia Generală a Vămilor şi aprobate de preşedintele ANAF ca urmare a constatărilor făcute cu privire la mărfurile introduse în ţară de călători, în luna septembrie, care prin valorificarea lor pe piaţa neagră conduc la evaziune fiscală şi, indirect, la afectarea producţiei interne de astfel de mărfuri.
În Vama de la Porţile de Fier I autorităţile vamale au monitorizat aproximativ 1.300 de persoane care până la intrarea în vigoare a ordinului restrictiv au tranzitat zilnic vama, chiar şi de două-trei ori într-o zi şi au adus în ţară câte două pachete de ţigări şi un litru de alcool de persoană, atât cât permitea legea.