Participanţii la parada militară de Ziua Naţională, care va începe la ora 11.00, în Piaţa Constituţiei, vor putea intra la eveniment prin trei puncte de acces, potrivit unui comunicat MapN, remis redacţiei.
Astfel, participanţii vor putea intra la paradă prin Piaţa Constituţiei, intrarea dinspre Bulevardul Unirii, Bulevardul Libertăţii, intersecţie cu Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Libertăţii, intersecţie cu Bulevardul Naţiunile Unite.
Peste 2.600 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Locală Bucureşti vor prezenta Onorul tuturor celor prezenți la sărbătoarea națională.
Militarilor români li se vor adăuga detaşamente de militari din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Turcia.