UPDATE: Conducerea Senatului a luat act, luni, de demisia lui Lilian Zamfiroiu din funcția de președinte al Institutului Cultural Român (ICR), fiind astfel declanșată procedura de numire a unui nou președinte, informează Agerpres.
–––-
Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR). Demisia a fost înregistrată, vineri, la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse parlamentare.
Astfel, demisia lui Lilian Zamfiroiu a fost înregistrată, vineri, la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deoarece ICR este o instituţie aflată în subordinea Senatului României.
Demisia va fi efectivă în momentul publicării sale în Monitorul Oficial.
Lilian Zamfiroiu ar urma să fie numit ambasador la Vatican, după cum au declarat pentru Mediafax, în 9 aprilie, surse parlamentare.
Diplomatul Lilian Zamfiroiu a fost votat, pe 26 iunie 2013, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, la propunerea grupului parlamentar PSD.