3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialNoua Dreaptă PROTESTEAZĂ. Află de ce

Noua Dreaptă PROTESTEAZĂ. Află de ce

Opt membri ai organizaţiei Noua Dreaptă protestează, luni, în faţa Consulatului General al Ungariei din Cluj-Napoca faţă de intenţia UDRM de a modifica articolul 1 din Constituţie şi faţă de „declaraţiile jignitoare” ale ambasadorului Ungariei privind „susţinerea înfiinţării Ţinutului Secuiesc”, informează Mediafax.

Participanţii la protest s-au adunat luni, în jurul orei 11.00, în faţa Consulatului General al Ungariei din Cluj-Napoca, cu steaguri tricolore şi un banner pe care scrie „Împotriva separatismului maghiar, pentru unitate naţională”, transmite corespondentul Mediafax.

Responsabilul pentru propagandă al organizaţiei Noua Dreaptă, Codrin Goia, a declarat că a adus un pachet pentru consulul Ungariei, constând în opinci, o chiflă şi un pateu „Ardealul”.

Citeşte şi Ambasadorul Ungariei: Faceţi OFICIAL Ţinutul Secuiesc! MAE ar putea cere RETRAGEREA diplomatului

„Protestăm faţă de intenţia UDMR de a modifica sintagma stat naţional din articolul 1 al Constituţiei şi faţă de declaraţiile jignitoare ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti, de susţinere a înfiinţării Ţinutului Secuiesc. Am adus pentru consul un pateu «Ardealul», singurul Ardeal pe care îl împărţim cu oricine altcineva pentru că pământul ţării noastre nu îl dăm nimănui. Respingem orice idee de autonomie pe criterii etnice şi orice declaraţii de separatism. Am adus şi o opincă prin care reamintim că în 1919 Armata Română a eliberat Budapesta. Vrem un pic de respect şi nu mai dorim declaraţii iresponsabile din partea oficialităţilor ungare”, a spus Goia.

Protestul organizaţiei Noua Dreaptă, la care participă opt membri, este autorizat de Primăria Cluj-Napoca până la ora 12.00.

Citeşte şi Borboly (UDMR): Aştept răspuns de la Ponta, de ce în Harghita nu avem voie să avem steagul judeţului

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt declara, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate „obrăznicii” şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă