0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialMircea Dușa, ministrul Apărării: NU facem nici concentrare, nici mobilizare

Mircea Dușa, ministrul Apărării: NU facem nici concentrare, nici mobilizare

Conducerea Ministerului Apărării Naționale nu a dispus și nici nu intenționează să dispună acțiuni de mobilizare sau concentrare a rezerviștilor, a declarat ministrul Mircea Dușa.

Ce-i drept, “la nivelul Centrelor Militare sunt invitați rezerviștii, pentru a verifica situația acestora”, a declarat ministrul Dușa la Antena 3.

Totuși, conducerea MApN nu a luat nicio decizie de concentrare sau mobilizare, iar acestea se pot lua doar în situații speciale.

Pe de altă parte însă, MApN a inițiat un proiect de lege privind rezerviștii voluntari, care a fost aprobat în Parlament și acum se află la promulgare.

Ministrul Apărării a explicat că proiectul se referă la cetățeni de până la 55 de ani, care ar dori să devină rezerviști voluntari.

Contractul se încheie pe patru ani, iar timp de 15 zile pe an, rezerviștii voluntari sunt chemați la instruire militară. În cele 15 zile, ei sunt angajați ai MApN, iar în restul anului, ei primesc o indemnizație de zece la sută din solda gradului pe care îl au în Armată.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă