7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialVotul scandalos din Senat pentru protejarea lui Oprea scoate România în stradă....

Votul scandalos din Senat pentru protejarea lui Oprea scoate România în stradă. Mii de bucureșteni anunță revoltați că vor participa la protestul din fața Parlamentului. Se trezesc și marile orașe din țară

UPDATE: La ora 16.00, peste 8.000 de persoane erau interesate de manifestațiile de joi, de la Senat. Totodată, evenimentul a fost distribuit de aproximativ 26.000 de persoane, iar, peste 3.400 de persoane au anunțat că vor participa.

Puteți vedea unde are loc protestul din Cluj aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Constanța aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Craiova aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Iași aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Timișoara aici.

–––-

Mii de persoane anunță, pe rețelele de socializare, că vor participa la protestul organizat, joi seara, în Capitală, ca reacție la votul de luni al Senatorilor, care au respins cererea procurorilor anticorupție privind încuviințarea începerii urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, în legătură cu moartea polițistului Bogdan Gigină.

Potrivit paginii de Facebook a evenimentului, acesta va începe joi, în jurul orei 18.00, și va dura aproximativ trei ore.

„Ieșim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea. Polițistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă și deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de Interne, șeful său. Un polițist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în fața justiției, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii.Fraților, nu sunteți ici dumnezei și nici invincibili. De aceea, joi ieșim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetățeni indignați venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină și să cerem dreptate. Poate așa vă amintiți că nu există vreo diferență magică între noi și voi, că legea este aceeași pentru toți și că justiția trebuie lăsată să-și facă treaba”, se precizează în descrierea evenimentului denumit „Protest <<Oprea, ești cercetat, trebuie să fii judecat!>>”.

 La eveniment și-au anunțat, până în prezent, participarea peste 2,300 de persoane. Totodată, peste 6,400 de persoane sunt interesate să participe, iar peste 17.000 de persoane au distribuit evenimentul pe paginile lor de Facebook.

Proteste similare ar putea avea loc, joi, și în alte orașe din țară, precum Cluj, Constanța, Craiova și Iași.

Puteți vedea unde are loc protestul din Cluj aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Constanța aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Craiova aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Iași aici.

Puteți vedea unde are loc protestul din Timișoara aici.

Votul senatorilor, care au respins cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea a strârnit numeroase reacții. Astfel, mama polițistului care a decedat, anul trecut, în timp ce se afla în coloana oficială a fostului vicepremier s-a arătat dezamăgită de decizia luată de senatori, în timp ce polițistul Marian Godină a susținut că această decizie îl face să regrete că a decis să fie polițist.


CITEȘTE ȘI: Ce profesii au senatorii rușinii naționale care l-au protejat pe Gabriel Oprea de ancheta DNA. Unii dintre ei au specializări exotice și numai cinci senatori sunt abolvenți de Drept


Totodată, președintelui Klaus Iohannis a declarat, privitor la acest caz, că „într-un stat de drept nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege”. Totodată, Direcția Națională Anticorupție a precizat, marți, într-un comunicat de presă, că respingerea cererea privind începerea urmăririi penale, în cazul lui Gabriel Oprea, are drept consecință blocarea anchetei penale față de fostul vicepremier. Și judecătorul CSM Cristi Danileț a vorbit, marți, despre consecințele acestui vot, pe care l-a calificat drept un conflict constituțional între puteri, întrucât „justiția este împiedicată a se înfăptui, din cauză că o putere politică a statului se opune”.

Polițistul Bogdan Gigină de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit, în 20 octombrie 2015, la vârsta de 28 de ani. El a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, care la data accidentului era vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne.

În 5 februarie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au pus sub învinuire pe motiv că ar fi beneficiat nelegal de o coloană oficială, în deplasări personale.

În 31 august, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină. Cu toate acestea, luni, Plenul Senatului a respins cererea procurorilor anticorupție de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, cu 73 de voturi „împotrivă”, 45 „pentru” şi şase abţineri. 


CITEȘTE ȘI: Toamnă grea. Senatorii l-au salvat pe Gabriel Oprea de urmărire penală, deputaţii au ignorat o decizie definitivă în cazul Petre Roman


 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Candidatul asistem

Privind la liota zgomotoasă de candidați la alegerile prezidențiale te încearcă un sentiment de deznădejde. De fapt, deznădejdea e cea care a și făcut...

Tot mai mulți angajați revin la birou: 63% lucrează exclusiv din sediu, doar 10% rămân remote

Un sondaj realizat de Genesis Property, pe un eșantion de 1.168 de respondenți din România, arată o creștere semnificativă a prezenței fizice la birou,...

Acordul pentru avioanele F-35, moment istoric

România a semnat, joi, la Palatul Victoria, acordul pentru achiziția avioanelor F-35, marcând un moment crucial în modernizarea Forțelor Aeriene Române Ceremonia a fost prezidată...
Ultima oră
Pe aceeași temă