-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎn ce stare se află răniţii din Colectiv, după o săptămână de...

În ce stare se află răniţii din Colectiv, după o săptămână de la tragedie

UPDATE: La spitalul Elias sunt internați, vineri, 12 pacienți răniţi în incendiul din Colectiv, din care nouă la Terapie Intensivă şi trei la Chirurgie plastică, un pacient a fost externat, un altul a fost transferat într-un spital din Germania, iar de la ATI va fi transferat în Belgia un alt rănit.

La Spitalul de Arși, sunt 10 pacienți internaţi în Terapie Intensivă, toţi fiind intubaţi, iar o echipă de medici belgieni a venit pentru a face o evaluare a cazurilor şi pentru a decide dacă şi pe cine pot transfera. 

–-

În spitalele din Capitală sunt internate în continuare, vineri, 127 de persoane rănite în urma incendiului din clubul Colectiv. 65 de oameni se află în stare critică şi gravă, faţă de 83 în urmă cu o zi, a anunţat, vineri, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.  

"Avem un număr mare de pacienţi stabilizaţi, dar vă rog să primiţi această veste fără optimism. O pate dintre ei, care ar putea fi transferaţi în străinătate, sunt luaţi în calcul de Raed Arafat şi restul echipei de medici", a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, într-o conferinţă la Ambasada Franţei, la care sunt prezenţi specialişti francezi și români în tratamentul arsurilor grave.

Dintre cei 127 de pacienţi, cei mai mulţi sunt internaţi la Spitalul de Arși, Spitalul "Bagdasar-Arseni", Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca, Spitalul Elias şi Spitalul Militar Central. De asemenea, pacienţi răniţi în urma incendiului din clubul Colectiv sunt internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", Spitalul "Sfântul Ioan", Spitalul "Sfântul Pantelimon", Spitalul "Dimitrie Gerota" şi Spitalul SRI "Agrippa Ionescu".

O misiune franceză se află în România, din 1 noiembrie, iar duminică şi luni urmează să vină din Franța prima echipă de medici voluntari care va ajuta doctorii români la tratarea chirurgicală a victimelor incendiului de la clubului Colectiv.

Echipa de medici voluntari va fi formată din doctorul Marc Guibert, chirurg plastician, la Spitalul Saint Louis din Paris și doctorul Ciprian Isacu, chirurg plastician și șef al secției de tratament al arsurilor de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux. Aceștia se numără printre primii medici care s-au declarat solidari și s-au înscris ca voluntari pentru a veni în ajutorul medicilor români.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat, joi, că mai multe ţări din Europa s-au oferit să găzduiască şi să trateze pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv.

Selecţia bolnavilor va fi făcută de echipele medicale din statele care şi-au exprimat disponibilitatea de a prelua pacienţi, precum şi de medici români, iar alegerea persoanelor rănite se va face în funcţie de anumite criterii.

"Selecţia pacienţilor pe baza listelor preferăm să fie făcută de colegii care vin din spitalelele respective, iar dacă ei solicită ca selecţia să fie făcută de noi va fi făcută în baza unor discuţii pe listele şi pe patologia pacienţilor. (…) Criteriile de transfer ţin, în primul rând, de spitalelele respective ca să accepte pacientul respectiv şi să spună că pot să-l preia. Doi: pacientul să fie transferabil şi să suporte transportul, chiar dacă este un risc acest lucru, familia va fi informată despre el că riscul tranportului este unul destul de serios în continuare şi, bineînţeles, dacă familia doreşte acest lucru. Dacă familia nu doreşte, se analizează cu familia şi cu medicul curant şi, dacă se consideră că nu, atunci se alege un alt pacient în locul pacientului a cărui familie nu doreşte transferul lui", a precizat secretarul de stat.

Arafat a menţionat că deja au început să sosească în România echipe de medici pentru a selecţiona cazurile care urmează să fie preluate pentru tratament.

"Astăzi (joi – n.r.), prima echipă a sosit în ţară, este o echipă de la spitalul militar de la Bruxelles, un medic anestezit şi un medic chirurg care deja sunt cu colegii noştri de la SMURD şi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi de la Ministerul Apărării şi care evaluează toate cazurile pentru a selecţiona cazurile pe care pot să le preia în Belgia la tratament. Iniţial ni s-au oferit, în Belgia, un număr de trei locuri de terapie intensivă şi cinci locuri de pacienţi cu gravitate intermediară, dar care nu necesită pat de terapie intensivă, dar, după ce am discutat astăzi, au luat legătura şi cu alte centre din Belgia şi este posibil ca numărul paturilor asigurate să crească", a arătat Arafat.

În ceea ce priveşte costurile, secretarul de stat a precizat că fiecare pacient va avea elaborat formularul E112, iar transportul va fi suportat integral din partea statului român şi va fi asigurat, în special, cu avioane MApN.

"Avioanele pe care le avem la dispoziţie sunt două avioane Spartan din partea Ministerului Apărării Naţionale şi mai avem cele două avioane care funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în serviciul SMURD, dar acolo vorbim de capacităţi de câte un pacient pe avion, pe când la avioanele Spartan putem să ajungem până la 12, chiar şi mai mulţi pacienţi într-un avion, depinde de starea lor şi câţi dintre ei necesită ventilaţie", a adăugat Arafat.

În urma incendiului care a avut loc, în 30 octombrie, în clubul Colectiv, 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte aproape 200 au fost rănite, majoritatea fiind internate în spitalele din Capitală.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă