5 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSpecialÎCCJ a publicat motivarea arestării preventive a Elenei Udrea

ÎCCJ a publicat motivarea arestării preventive a Elenei Udrea

Elena Udrea a încălcat controlul judiciar impus în dosarul Microsoft şi poate fi un pericol public. Sunt două dintre motivele pentru care judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca aceasta să fie arestată pentru 30 de zile, la cererea procurorilor anticorupţie. 

În plus, potrivit motivării magistraţilor, Udrea ar fi făcut presiuni asupra fostului ministru al comunicaţiilor, Gabriel Sandu, pentru adoptarea unei hotărâri de guvern care să permită încheierea contractului Microsoft. 

"Din declaraţia inculpatului Sandu Gabriel rezultă că incultata Elena Udrea şi-a exercitat autoritatea decurgând din funcţia de ministru şi din calitatea de vicepreşedinte PDl pentru a obţine promovarea HG 460/2009 şi asigurarea bugetului necesar derulării contractului. Faptul că Dorin Cocoş a cerut şi a primit bani coroborat cu declaraţia lui Sandu Gabriel din care rezultă că inculpata Elena Udrea a făcut presiuni asupra sa în vederea obţinerii HG sunt de natură să determine, în opinia instanţei, o suspiciune rezonabilă în sensul comiterii infracţiunii pentru care aceasta este cercetată”, se arată în motivarea DNA, citată de B1 TV. 

Procurorii DNA au ajuns la concluzia că Elena Udrea a încălcat controlul judiciar în urma faptului că aceasta a făcut declarații în presă despre dosarul Microsoft fără ca în prealabil să fi dat o declarație la DNA în acest dosar. 

În motivarea arestării se mai se arată că Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu relaționau cu Elena Udrea nu prin intermediul lui Dorin Cocoș, așa cum se presupunea, ci în mod direct. 

Cele mai citite

Liberalii readuc în discuție reducerea parlamentarilor la 300: Proiect de lege pregătit pentru februarie

Partidul Național Liberal (PNL) intenționează să depună, în februarie 2025, un proiect de lege care vizează reducerea numărului de parlamentari de la 464 la...

2025, anul prudenței economice și al stagnării salariale. Nu vă așteptați la bani în plus, spun analiștii financiari

Economia anului 2025 va fi marcată de prudență, susțin analiștii financiari și experții din industrie. Atitudinea precaută se va reflecta nu doar în strategiile...

Danemarca: Secretul unei țări unde angajații nu ar renunța la muncă nici dacă ar câștiga la loto

Danemarca este printre primele cinci țări la nivel mondial în ceea ce privește echilibrul între viața personală și muncă, un factor cheie care contribuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă