2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialEpopeea lui Sima continuă. Clienţii şi-au pierdut banii, dar primesc scrisori

Epopeea lui Sima continuă. Clienţii şi-au pierdut banii, dar primesc scrisori

După ce a pierdut banii lui Daniel Dăianu, Irina Schrotter şi altor investitori, Cristian Sima spune că se simte în siguranţă doar în insula din Oceanul Atlantic.

 

Epopeea fugii lui Cristian Sima din ţară, după ce ar fi pierdut la bursă banii clienţilor săi, a continuat în weekendul care a trecut prin intrarea în direct, la Realitatea TV, a brokerului. Acesta a afirmat că se află în capitala Islandei şi a menţionat că a plecat din ţară de frică, pentru că i s-a cerut să renunţe la avere în schimbul fondurilor pierdute. „La sfârşitul lunii septembrie, în ultima vineri, am plecat în Elveţia, pentru că altfel ar fi trebuit să semnez că cedez toate activele. Am multe participaţiuni, case, apartamente… Eu o să vă spun toată povestea. De când am început să scriu, nu
v-am spus nici o minciună. Totul se referă la bani şi la putere”, a declarat Cristian Sima la Realitatea TV.

Totuşi, brokerul fugar nu a spus chiar toată povestea, deoarece a refuzat să prezinte public cine i-a cerut să cedeze proprietăţile sale. Când a fost întrebat dacă solicitarea i-a fost adresată „într-un mod gansteros” sau doar ca acoperire a pierderilor, Cristian Sima a precizat că „este ceva la limită”. Acesta a negat că ameninţările au venit din zona politică sau de la concurenţii din piaţa bursieră.

Brokerul a insistat că se simte în continuare ameninţat, pentru că a avut clienţi „foate puternici şi foarte bogaţi” din România, iar faptul că el se află în Islanda îl face să se simtă mai protejat. Totodată, Cristian Sima a arătat că nu are încredere să intre într-un program de protecţie a martorilor în România. „Dacă eram în America aveam încredere. Într-o ţară ca Islanda este foarte greu să faci nenorociri şi să nu fii găsit, şi riscul e mult mai mare decât în România. Aş fi putut să rămân în Elveţia, măcar acolo nu trebuia să plătesc o altă chirie. Aveam deja una plătită şi puteam să stau la mine. Dar acea adresă era cunoscută de toată lumea”, a adăugat acesta.

Cristian Sima a menţionat că în Islanda locuieşte într-o casă închiriată pentru două luni. Unul dintre clienţii păgubiţi ai celui care acum se ascunde în insula din nordul Oceanului Atlantic, fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu, l-a sfătuit pe Cristian Sima să revină în ţară, pentru că integritatea sa fizică nu este în pericol. „Ar trebui să se întoarcă în ţară. Mă frapează remarca lui potrivit  căreia îi este teamă. Sunt episoade triste. Rămân la părerea mea. Sima ar trebui să ajungă la un acord cu părţile păgubite. El a precizat că are active pe care le controlează. Nu este firesc să te temi pentru integritatea fizică. Omorul există pentru fapte mult mai grave decât a pierde banii altuia”, a explicat Daniel Dăianu.

Fostul ministru a menţionat că va depune plângere penală pe numele fostului său broker. „Mă aflu printre păgubiţi. Nu e un joc aici. E vorba de resurse importante. Dacă nu există plângeri, e ca şi cum ar fi iertat”, a avertizat finanţistul. Acesta nu este singurul păgubit care intenţionează să acţioneze astfel. „Pe noi ne interesează ca Sima să restituie banii clienţilor. Pentru asta apelăm la sprijinul justiţiei din România”, a declarat Dan Stoicescu, avocatul păgubiţilor, pentru B1 TV.

Procedura este însă una anevoioasă, pentru că firma prin care Cristian Sima rula banii nu este pe teritoriul României, ci în insulele Virgine, unde se respectă legislaţia britanică.

Cele două scrisori ale lui Sima

Cristian Sima a trimis două scrisori către opinia publică românească, din momentul în care s-a aflat despre fuga sa. Acestea au fost prezentate iniţial de site-ul hotnews.ro, unde brokerul a avut 9% din acţiuni până luna trecută. Reprezentanţii portalului au ţinut să facă unele precizări privind decizia de a publica epistolele, deşi ele nu veneau de pe adresele de e-mail curente ale brokerului. „Mesajele nu sunt trimise de pe adresele de e-mail cunoscute ale lui Cristian Sima, dar informaţiile din texte indică faptul că autorul lor este Sima. Prima scrisoare arată faptul că Sima vrea să dea detalii despre afacerile sale, iar în cel de-al doilea mesaj apar informaţii despre unii dintre clienţii săi”, a menţionat Cristian Pantazi, redactorul şef Hotnews. 

Cele mai citite

Baia Mare: Un șofer cu o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat a fost urmărit și oprit de Poliția rutieră în...

Un şofer aflat în stare de ebrietate a fost oprit, sâmbătă, după o urmărire în trafic. Bărbatul, care conducea pe o stradă din municipiul...

Vladimir Putin i-a transmis scuze președintelui azer pentru prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines și și-a cerut scuze deoarece „incidentul tragic” a...

Nicușor Dan anunță noi lucrări în București. Traficul rutier va fi dat peste cap

Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor şi Lujerului şi podul de la Băneasa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă