UPDATE 18.20: Deputata Elena Udrea poate fi reținută pe timpul cercetării penale, dar nu poate fi arestată. Acesta e rezultatul votului de miercuri seară din Camera Deputaților.
Anunţul privind decizia finală a venit la o oră şi jumătate de deliberări ale comisiei de numărare a voturilor. Potrivit procesului verbal prezentat în plenul Camerei, în cazul cererii de reţinere a deputatului Elena Udrea şi-au exprimat votul 242 de deputaţi, din care 123 s-au pronunţat pentru reţinere şi 119 împotrivă, informează Mediafax.
În cazul solicitării DNA de arestare a deputatului Elena Udrea şi-au exprimat opţiunea 220 de deputaţi, din care 115 voturi „pentru” arestarea prevenitvă şi 105 „împotrivă”. Pentru încuviinţarea solicitării erau necesare 122 de voturi.
„Votul este probabil rezultatul a ceea ce am spus. O instanță m-a lăsat în libertate și a constatat că nu sunt pericol social. Ce pericol sunt eu?”, s-a întrebat retoric Elena Udrea după ce a aflat rezultatul votului.
Elena Udrea a susținut că este gata să se prezinte oricând în fața anchetatorilor, pentru a răspunde la întrebările lor, chiar dacă va rămâne în libertate: „Dacă procurorii doresc, oricând mă pot cita”. Udrea va putea fi reținută doar pentru cel mult 24 de ore.
DNA solicitase deputaților să accepte atât reținerea cât și arestarea Elenei Udrea.
UPDATE 18.00: Cererea privind încuviinţarea reţinerii Elenei Udrea a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaţilor, fiind înregistrate 142 de voturi împotriva acestei solicitări şi 119 „pentru”, au declarat surse din comisia de numărare, informează Mediafax.
Voturile sunt însă renumărate după ce s-au constatat vicii de procedură.
Surse din comisia de numărare a voturilor au menţionat că au fost înregistrate 142 de opţiuni „împotrivă” şi 119 „pentru”.
Ulterior, însă, s-a constatat că au fost cazuri în care unii parlamentari au introdus mai multe bile în aceeaşi urnă, fiind luată decizia de a se renumăra voturile, au menţionat sursele citate.
UPDATE: Cererea privind încuviinţarea reţinerii Elenei Udrea a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaţilor, fiind înregistrate 142 de voturi împotriva acestei solicitări şi 119 „pentru”. Parlamentarii au decis să renumere voturile.
––
UPDATE: Deputații au votat în favoarea ridicării imunității parlamentare pentru începerea urmăririi penale în noul dosar al Elenei Udrea. Astfel, 193 de deputați au votat ”pentru”, în timp ce 106 s-au împotrivit solicitării DNA.
––
UPDATE: Deputații au început să voteze cererile DNA privind ridicarea imunității Elenei Udrea.
––
UPDATE: Deputata Elena Udrea a respins, în fața colegilor săi, acuzațiile care i le-au adus procurorii anticorupție. De asemenea, Udrea a susținut că Justiția este manipulată pentru a forța schimbarea Guvernului Ponta. Fosta ministră a recunoscut că nu a fost cel mai corect politician și a avertizat că are informații referitoare la noul dosar în care este inculpată și nu va ezita să le spună, dacă este întrebată.
”Sunt a treia oară în fața dumneavoastră. Am stat 7 zile în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu, apoi 72 de zile în arest preventiv, apoi în penitenciar la Târgșor. Pentru a treia oară în opt luni vin să vorbesc. Cazul Elena Udrea este doar formă cea mai acută a luptei pentru preluarea puterii. Se țintește acapararea puterii de către un sistem format din servicii secrete, reprezentanți de forță. Perdeaua de fum este lupta anticorupție. Un demers genial, pentru că are suportul popular”, a spus Udrea.
Elena Udrea i-a întrebat pe colegii ei ce pericol poate reprezenta, în condițiile în care se află sub control judiciar de 130 de zile. Deputata i-a rugat pe colegii săi să nu abandoneze statul de drept.
”Nimic nu merită să abandonăm statul de drept și democrația. Nu avem voie să uităm ce s-a întâmplat în timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Da, avem nevoie că cei care greșesc să plătească. Toate acestea trebuie făcute în spiritul statului de drept. Politicienii, buni sau răi, merg în față poporului. Sistemul nu se supune judecății poporului, odată ce ajunge la putere nimic nu îl mai poate opri, doar o revoluție. Ce stat de drept este acela în care un om este arestat preventiv nu este întrebat măcar de acuzațiile care i se aduc? Ce pericol o reprezintă un om aflat sub control judiciar de 130 de zile? Ce fapte recente ale mele justifica o nouă cerere de arestare?”, a spus Udrea.
Elena Udrea a susținut că cererea DNA pentru încuviințarea arestării este menită să o reducă la tăcere.
”Sunteți chemați să dați un vot în orb. Trebuie să fiu redusă la tăcere, pentru că atunci când am ieșit nu am tăcut. Urmărirea penală nu începe în momentul în care dumneavoastră dați un vot. Procurorul da o rezoluție de urmărire penală. însă nici măcar aparentă de legalitate nu îi mai interesează. Am ajuns de frica propriilor slăbiciuni, complexați de imaginea publică pe care o avem, de credibilitatea scăzută a instituției, să fim din ce în ce mai mult arma prin care sistemul acționează împotrivă noastră”, a adăugat deputata.
Udrea a reiterat că se încearcă schimbarea Guvernului Ponta.
”Cazul Ponta arată implicarea DNA în luptă politică. Este evident că se încearcă schimbarea guvernului Ponta. În democrație, guvernările se schimbă prin vot popular. La fel se dorește schimbarea celui de-al doilea om în stat. Nenumărate dosare care apar că ciupercile după ploaie pe numele meu. Cei care mă arestează azi au stat cu mine la masă. De ce nu au spus de atunci? Ori au fost complici, ori nu au știut și au fost incompetenți, ori eu nu sunt coruptă. Indiferent cât de parteneri cu sistemul va considerați, fiți convinși să va veni și rândul vostru. …Plecați de bună voie acasă sau plecați la pușcarie”, a spus Udrea.
Totodată, fosta ministră a arătat că în noul dosar știe mai multe lucruri și dacă va fi întrebată le va spune. Elena Udrea a spus că nu a luat niciodată bani de la Buzăianu.
”Spre deosebire de celelalte două dosare, în acest caz știu lucruri și le voi spune dacă sunt întrebată. Nu am luat niciodată bani de la Buzăianu. Dacă vorbim însă de acuzații de finanțare a campaniilor electorală, atunci cred că discuția trebuie să fie onestă, să se refere la toată clasa politică din ultimii 26 de ani. Această practică a finanțării cmapaniilor duce la corupție, pentru că cei care dau bani vor să și-i recupereze ulterior prin contracte cu statul”, a arătat Elena Udrea.
Elena Udrea a precizat că denunțătorii rămân liber și a recunoscut că nu a fost cel mai corect politician.
”Denunțătorii rămân liberi în baza noului Cod Penal. Oameni prinși cu șpagă dau vina pe deputați pentru a scăpa. Nu am fost cel mai bun ministru, nu am fost cel mai corect politician. Mereu am ales să spun adevărul. Va spun dumneavoastră adevărul despre ceea ce știu. Resping acuzațiile în mod categoric în forma în care le-a făcut Parchetul. Oamenii economici autohtoni umplu pușcăriile, își închid firmele și lasă loc companiilor multinaționale. ––––-
UPDATE: Plenul Camerei a început, miercuri, dezbaterea cererilor justiţiei în cazul Elenei Udrea, deputaţii urmând să voteze, separat, asupra solicitării privind începerea urmăririi penale şi a cererilor de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, transmite Mediafax.
Prima înscrisă pe ordinea de zi este solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ referitoare la formularea cererii de urmărire penală faţă de fostul ministru al Dezvoltării regionale şi Turismului, urmată de cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea.
–––––
UPDATE: Elena Udrea a ajuns la Camera Deputaților, unde va afla dacă poate fi arestată de DNA. Deputata a respins acuzațiile DNA și i-a acuzat pe procurorii anticorupție că s-au grăbit cu solicitarea, doar ca să o mai aresteze odată.
”Dacă DNA m-ar fi chemat, poate n-ar mai fi fost nevoie de cerere. Cred că va fi instituită în regulament procedura Elena Udrea”, a mai spus Udrea.
––-
Plenul Camerei Deputaților va discuta, miercuri, solicitările DNA privind ridicarea imunității Elenei Udrea, pentru pentru urmărire penală, reținere și arestare preventivă. Votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în acest caz va fi secret cu bile, potrivit Agerpres.
„Miercuri, de la ora 13.00, începe dezbaterea cererilor ministrului Justiției privind începerea urmăririi penale în cazul doamnei deputat Elena Udrea și apoi cererea procurorului general privind reținerea și arestarea Elenei Udrea”, a anunțat secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici.
Mircovici a adăugat că va fi vot secret cu bile pe raportul privind începerea urmăririi penale și apoi un apel cu două voturi pentru reținere și pentru arestare.
Vinerea trecută, cererea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică. Deputații juriști au aprobat doar cererea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea.
Citește și: DNA: Udrea, patron de presă din umbră
Cererile au legătură cu noi fapte, a comunicat săptămâna trecută DNA.