Guvernul va discuta în şedinţa de marţi câteva modificări legislative, una dintre ele referindu-se la atribuţiile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, informează Mediafax.
IGSU, prin Inspectoratele de Urgenţă din fiecare judeţ, va primi dreptul să aplice amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei pentru localurile publice care nu respectă normele de siguranţă. ISU din fiecare judeţ vor avea chiar dreptul să dispună închiderea unor asemenea localuri.
Printre unităţile vizate se numără cluburile, barurile şi restaurantele.
Modificările legislative se vor discuta în şedinţa de marţi a Executivului. Ea a fost organizată cu o zi mai devreme, pentru ca Guvernul să poată aproba cu mai mare rapiditate acordarea de ajutoare pentru familiile celor decedaţi, precum şi pentru a discuta modificări legislative urgente solicitate de MAI şi IGSU.
O altă modificare legislativă ar putea fi şi eliminarea posibilităţii de acordare a autorizaţiilor de funcţionare a cluburilor în baza unor declaraţii pe proprie răspundere.